Iarnă la Cluj. Polei pe mai multe drumuri din județ

Iarnă la Cluj. Polei pe mai multe drumuri din județ
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de luni, 15 februarie, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, dar pe mai multe sectoare de drum circulaţia se desfășoară în condiţii specifice sezonului rece.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, din cauza căderilor de zăpadă în cantități relativ reduse și cu preponderență în zona de munte, precum și a temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate atât în cursul zilei, cât și în cursul nopții, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de fenomenul de polei.

În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de duminică, 14 februarie a.c., s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 56 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin, Gilău şi Gherla. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 20 de utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 29 de drumuri judeţene, cu 7 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 62 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Pe drumurile judeţene situate în zona Turda şi în zona de munte, în cursul zilei de duminică, 14 februarie a.c., s-a intervenit pe 3 drumuri judeţene, cu 2 utilaje. La această oră se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 14 drumuri judeţene, cu 10 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 232 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Pe drumurile judeţene situate în zona Dej, atât în cursul zilei de ieri, cât și în cursul nopții și al acestei dimineți, starea drumurilor nu a impus nicio intervenție. În continuare, se acţionează cu utilaje şi materiale antiderapante, inclusiv sare, pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Comenteaza