Iliescu susţine în continuare că "actele de vandalism" din 13 iunie au determinat venirea minerilor

Iliescu susţine în continuare că
Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine în continuare că fără "actele de vandalism" din 13 iunie 1990 nu ar fi avut loc venirea minerilor şi violenţele din 14-15 iunie, el apreciind că a pune acele evenimente pe seama conducerii politice de atunci reprezintă o "speculaţie politică rudimentară".

"Declaraţiile făcute la câteva posturi de televiziune, privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, sunt declaraţiile unor oameni frustraţi care au trăit o amară decepţie în urma alegerilor din 20 mai 1990, când electoratul s-a pronunţat, printr-o majoritate zdrobitoare, în favoarea reprezentanţilor Frontului Salvării Naţionale", susţine Ion Iliescu într-un comunicat remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

Fostul şef al statului arată, totodată, că, spre deosebire de oamenii politici responsabili, inclusiv din conducerile PNŢCD şi PNL şi care şi-au retras, atunci, reprezentanţii dintre manifestanţii din Piaţa Universităţii, un grup de oameni "iresponsabili" au continuat să ocupe Piaţa Universităţii, "menţinând în mod artificial un punct de tensiune în centrul Capitalei".

Iliescu susţine că, la încercarea de eliberare a pieţei, din 13 iunie 1990, pentru a o reda circulaţiei normale, demonstranţii au răspuns prin "acte de vandalism", atacând clădiri publice ale Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi Televiziunii Naţionale, folosindu-se şi de slăbiciunile forţelor de ordine de atunci.

El arată că pe acest fundal a avut loc în ziua de 14 iunie venirea minerilor din Valea Jiului, care mai fuseseră în Capitală, în februarie, când "aceleaşi elemente anarhice" vandalizaseră clădirea Guvernului României.

"Din păcate, prezenţa minerilor în zilele de 14-15 iunie 1990 a fost însoţită, la rândul ei, de acte de violenţă, care nu au fost favorabile imaginii internaţionale a României. Cert este, însă, că fără actele de vandalism din ziua şi seara de 13 iunie nu ar fi avut loc venirea minerilor şi violenţele din 14-15 iunie. A pune acele evenimente, însă, pe seama conducerii politice a ţării de atunci este o speculaţie politică rudimentară, care deformează realitatea şi o acţiune propagandistică inutilă. Întrebarea firească: cui folosesc asemenea procedee şi de ce sunt ele vehiculate astăzi?", afirmă Iliescu în comunicatul citat.

 

Comenteaza