20:08 Adrian Pleșca, cunoscut de generații întregi de iubitori ai rockului românesc sub numele de Artan, a murit marți, 2 decembrie 2025. Solistul trupei Partizan și membru fondator al formației Timpuri Noi avea 64 de ani.
18:39 Pompierii din cadrul Gărzii Aghireșu au intervenit, marți seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren aflat pe Autostrada A3, în apropierea localității Nădășelu.
18:10 Culiță Sterp trebuie să achite o sumă considerabilă în urma accidentului pe care l-a provocat în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, în anul 2022, când se afla la volan sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.
17:11 Până la finalul lunii noiembrie, în România au fost notificate 35.718 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 30 de decese. Peste 29.000 dintre cazuri au apărut la persoane care nu au primit nicio doză de vaccin.
16:41 Imagine inedită din vechiul Cluj. Este în centrul orașului, în anii 1940.
16:33 Premierul Ilie Bolojan a făcut marți declarații, în Parlament, în fața membrilor Camerei Deputaților și Senatului.
16:32 Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) anunță semnarea celui mai mare contract din istoria companiei, care prevede achiziția a 1,1 milioane de contoare inteligente în aria sa de distribuție.
16:07 Inspectorii ITM Cluj au descins, săptămâna trecută, în depozite și la firmele de curierat din județ pentru a verifica respectarea legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă.
16:00 În săptămâna jocului de pe Cluj Arena, Hermannstadt s-a despărțit de tehnicianul Marius Măldărășanu.
15:42 ANSVSA anunţă retragerea de la vânzare a unui produs alimentar din cauza unei bacterii care poate pune în pericol sănătatea consumatorilor.
15:41 Președintele Senatului, Mircea Abrudean, afirmă că România trece printr-o perioadă grea, dar asumată politic și este nevoie de o clasă politică unită, menționând că nimeni nu are voie să lucreze împotriva țării sale.
15:20 Ministerul Sănătății anunță că persoanele cu semne sau simptome sugestive pot beneficia gratuit de testare pentru virusurile hepatitice B și C.
15:17 Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca organizează sâmbătă, 6 decembrie, începând cu ora 18:30, cea de-a XIII-a ediție a Nopții Porților Deschise.
14:47 Baschetbalistul de la U-BT Cluj-Napoca a fost cel mai bun jucător din Liga Adriatică în luna precedentă.
14:40 Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de miercuri, 3 decembrie 2025.
14:37 Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a lansat critici la adresa coaliției de guvernare, acuzând lipsa de progres în reforma administrației publice.
14:27 DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate în alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
14:07 Iulius Mall Cluj este locul ideal unde poți petrece timp de calitate alături de toți membrii familiei, inclusiv cu animăluțul tău de companie.