Importanţa noului Centru de Asistenţă Permanentă, dezbătută la Realitatea TV Cluj
- Scris de Mihaela Ursan
- 26 Iul 2011, 23:51
- Eveniment
- Ascultă știrea

Potrivit medicului coordonator, Călin Pop, Centrul de Asistenţă Permanentă din Cluj, localizat în cartierul Gheorgheni, face parte dintr-un proiect naţional şi a fost înfiinţat pe baza unui ordin comun între Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Administraţiei Internelor. "Scopul principal al acestui centru este reducerea numărului de pacienţi care încarcă nejustificat sala de la Spitalul de Urgenţe", a explicat Călin Pop.
În cadrul respectivei instituţii medicale, în fiecare seară, între orele 18:00 şi 07:00, precum şi 24 din 24 de ore în weekend sau de sărbători îşi vor face datoria prin rotaţie un medic şi un asistent. "Pacienţii care vor veni aici pentru consultaţie nu vor fi nevoiţi să plătească, indiferent de faptul că sunt sau nu asiguraţi. Centrul va oferi consultaţia şi tratamentul necesar, urmând ca acele cazuri care depăşesc capacitatea instituţiei noastre să fie îndreptate la Spitalul de Urgenţe", a spus în cadrul emisiunii Dorina Duma.
Invitaţii în platou au mai subliniat că medicii care vor oferi consultanţă aici nu pot înlocui medicul de familie şi, prin urmare, nu vor putea oferi reţete compensate. Proiectul centrelor de asistenţă permanentă va fi finanţat din fondurile Ministerului Sănătăţii Publice.