Încă o zi liberă pentru români

Încă o zi liberă pentru români
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care ziua în care se sărbătoreşte Unirea Principatelor Române devine zi liberă nelucrătoare.

Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa la începutul lunii septembrie cu 209 voturi ''pentru'', 4 ''împotriva'' şi 2 abţineri.

Proiectul de lege depus de mai mulţi parlamentari PSD modifică alineatul 1 al articolului 139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii.

Astfel, data de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române este declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale - 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun.

Codul Muncii mai prevede şi două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat şi nu a fost sprijinită de Guvern în plenul Camerei Deputaţilor.

 

Comenteaza