Încă un accident pe strada unde șoferii uită că au frâne. ”Trebuie să mai moară oameni ca să se schimbe ceva?”

Încă un accident pe strada unde șoferii uită că au frâne. ”Trebuie să mai moară oameni ca să se schimbe ceva?”
Pe strada Horea, din Florești, s-a petrecut sâmbătă un accident cu victime

Un accident petrecut sâmbătă seara a fost picătura care a umplut paharul. Un localnic a scris un memoriu adresat Primăriei și Poliției.

 

Un locuitor din Florești, Cătălin Bia, a adresat un memoriu Primăriei Florești și Poliției Rutiere Cluj, în care arată că pe strada Horea, din comună, se petrec numeroase accidente rutiere și nimănui nu pare să-i pese. Sigur, principalii vinovați sunt șoferii prea grăbiți, dar localnicul crede că ar trebui luate măsuri de limitare a vitezei. Acesta susține că, pe vremea când strada Horea era prevăzută cu praguri de sol, nu au existat incidente.


”În anul 2013, pe strada Horea din Florești a avut loc un tragic accident rutier, cu  3 morți. Deși constatasem anterior că după asfaltarea străzii se circulă cu viteze foarte mari, după acel accident am solicitat Primăriei, printr-un memoriu semnat de circa 20 de persoane,  să se adopte măsuri de limitare a vitezei. Într-un târziu s-au instalat limitatoare de viteză și situația circulației rutiere a devenit mult mai bună.


În urmă cu circa un an, strada s-a reasfaltat și limitatoarele de viteză au fost desființate. Efectul a fost că au avut loc mai multe accidente, în  2018 au fost 4-5, cele mai multe la intersecția dintre strada Horea și strada Iuliu Hossu.


În 9 iunie, la ora 20, a avut loc un nou accident grav cu răniți, la această intersecție.   


Câte memorii trebuie să scriem și cui să ne adresăm pentru soluționarea traficului pe această stradă? Nimeni nu are responsabilitate pentru această situație? Trebuie să mai moară oameni ca să se schimbe ceva?”, a scris Bia.

Etichete
Comenteaza