Încă un blocaj pentru cel mai scump lot de autostradă din România. Contestație la CNSC

Încă un blocaj pentru cel mai scump lot de autostradă din România. Contestație la CNSC

Compania de Drumuri nu poate semna contractul cu turcii de la Makyol pentru construcția celui mai scump lot de autostradă din România, lotul Meseș de pe Autostrada Transilvania, cu o valoare de 6,8 miliarde de lei fără TVA, după ce constructorul italian WeBuild a depus contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC).

CNAIR a desemnat Asocierea Makyol-Ozaltin (Turcia) câștigătoare a contractului pentru proiectarea și execuția lotului Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău (41 km, din care aproape 3 km tuneluri) pentru o ofertă de 6,62 miliarde lei, acesta fiind cel mai mare contract licitat până acum. Turcii au câștigat în ultima perioadă pe bandă rulantă contracte de infrastructură mare.

Pentru acest lot au mai depus oferte și UMB și WeBuild. 

Potrivit contractului construcția celor două secțiuni, cu o lungime totală de 41 km, trebuie finalizată în 78 de luni (18 luni proiectare, 60 de luni execuție).

Comenteaza