Încă un centru de permanenţă în Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Iul 2011, 17:34
- Eveniment
- Ascultă știrea

Conform unui raport publicat ieri de minister, cele mai multe centre de permanenţă au fost deschise în judeţul Botoşani (7) şi în judeţul Satu Mare (6). În Teleorman au fost înfiinţate 4 centre, în timp ce în judeţele Hunedoara, Braşov şi Vâlcea au fost organizate câte 3 astfel de unităţi. În Mureş, Galaţi şi Sălaj au fost înfiinţate câte două centre de permanenţă, iar în Giurgiu, Brăila, Cluj, Argeş şi Bihor câte un centru.
"Asigurarea asistenţei medicale în centrele de permanenţă reprezintă o necesitate în mediul rural, acolo unde avem deficitară acoperirea cu asistenţă medicală. Acestea pot fi organizate însă cu succes şi în oraşe sau în localităţile unde au existat cazuri de spitale reprofilate pentru a asigura continuitatea asistenţei medicale", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a alocat 21 milioane de lei pentru funcţionarea centrelor de permanenţă. În primul trimestru al acestui an, Ministerul Sănătăţii a prevăzut un buget de 8 500 000 lei pentru centrele de permanenţă, dar solicitarea CNAS pentru finanţarea centrelor a fost de doar şase milioane de lei. În aceste condiţii au rămas neutilizaţi peste 2,4 milioane de lei.
În prezent, în România funcţionează peste 100 centre de permanenţă, în care activează 755 medici. Un număr de 62 centre de permanenţă funcţionează într-un spaţiu pus la dispoziţie de autoritatea locală. Mai sunt în procedură de înfiinţare încă 106 centre de permanenţă.