Foto Incendiu în Cluj! Anexă gospodărească în flăcări cu pericol de extindere / Care a fost cauza focului?

Incendiu în Cluj! Anexă gospodărească în flăcări cu pericol de extindere / Care a fost cauza focului?
| Foto: isu cluj

Un incendiu s-a produs, duminică dimineață, în localitatea Vechea, comuna Chinteni. O anexă gospodărească a luat foc.

Pompierii clujeni au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească din localitatea Vechea, județul Cluj.

"La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stingerea incendiilor și, preventiv, un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor operative, anexa, în care erau depozitate diverse materiale, ardea generalizat, cu pericol de extindere la alte clădiri din gospodărie", a transmis ISU Cluj.

Intervenția pompierilor la timp a împiedicat răspândirea focului mai departe de limitele în care a fost găsit.

Din fericire, nu au fost persoane care să solicite îngrijiri medicale, iar cercetărilor preliminare au arătat că, cel mai probabil, incendiul a pornit de la jarul aprins lăsat în apropierea anexei gospodărești.

Comenteaza