Foto INCENDIU în Cluj: Pompierii s-au luptat 8 ore cu flăcările şi au salvat... 3 pisici

INCENDIU în Cluj: Pompierii s-au luptat 8 ore cu flăcările şi au salvat... 3 pisici
INCENDIU în Cluj: Pompierii s-au luptat 8 ore cu flăcările şi au salvat... 3 pisici
INCENDIU în Cluj: Pompierii s-au luptat 8 ore cu flăcările şi au salvat... 3 pisici

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care s-a manifestat la un grajd în localitatea Leurda, comuna Cășeiu. 

"Apelul de urgență a venit în jurul orei 21:10, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă. Când echipajele au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 200 mp.

De notat faptul că accesul în zonă s-a realizat cu dificultate. Totodată, în apropiere nu existau surse de alimentare cu apă pentru autospeciale. În consecință, pe parcursul intervenției, una dintre mașinile noastre a efectuat mai multe drumuri în Dej pentru a alimenta.

În paralel, pompierii rămași la fața locului au realizat dispozitivele de stingere și au reușit să salveze 3 pisici din grajd. Din păcate, 5 rațe și alte 3 pisici au fost pierdute.

Nu au existat persoane care să fie rănite în urma acestui eveniment. De menționat faptul că în interiorul grajdului se afla o cantitate considerabilă de fân. Drept urmare, lichidarea totală a durat aproape 8 ore, forțele noastre revenind la unitate în jurul orei 05:00.

Cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare", a transmis ISU Cluj în dimineaţa de vineri, 15 septembrie.  

Comenteaza