Incendiu în Mănăștur. Focul a cuprins în totalitate o casă VIDEO

Incendiu în Mănăștur. Focul a cuprins în totalitate o casă VIDEO
Patru mașini de pompieri și o maşină SMURD, la un incediu care a cuprins o casă din cartierul Mănăștur.

Incendiul a cuprins acoperișul casei, ulterior fiind afectată întreaga structură a construcției.

Pompierii se luptă în acest moment să stingă flăcările. La fața locului s-au deplasat patru autospeciale ale pompierilor și o mașină SMURD.

Martorii spun că pompierii au intervenit după jumătate de oră de la izbucnirea focului. Unul dintre martori spune că incendiul a izbucnit de la flacăra șemineului. Conform unor surse neoficiale, una dintre cele patru mașini ale pompierilor a fost nevoită să se întoarcă la bază pentru a se aproviziona din nou cu apă.

Purtătorul de cuvânt al ISU, Andrei Biriș, spune că nu se cunosc încă cauzele izbucnirii incendiului și că acestea vor fi stabilite la finalul intervenției.

O autospecială, dintre cele prezente la fața locului, s-a întors cu o nouă încărcătură de apă, aceasta însemnând, de fapt, a cincea autoutilitară. Focul nu a fost stins nici la această oră. Mai bine de 10 pompieri se află, în aceste momente, în perimetrul locuinței cuprinse de flăcări.

UPDATE 23.40 Acoperişul locuinţei a ars aproape în totalitate iar structura clădirii, din lemn, este serios afectată. Cei care locuiesc în zonă spun că aceasta nu este prima problemă cu care se confruntă atunci când au nevoie de pompieri sau de ambulanţă. "Iarna trecută ambulanţa nu a putut urca aici. I-am zis primarului să facă drumul şi a spus că e drum privat şi nu poate interveni", a spus revoltat unul dintre locuitori. În zonă se află mai multe străzi noi, desfundate, care au fost luate în evidenţe doar în ultimii ani. Cea unde se află şi locuinţa cuprinsă de flăcări este Sebastian Bornemisa, iar în vecinătate sunt şi Huedinului şi Mircea cel Bătrân. "Toate casele şi locuinţele sunt construite pe terenurile retrocedate asociaţiei Fiilor Mănăşturului, care au fost parcelate", a spus bărbatul.

 

 

Comenteaza