Foto Incendiu într-un apartament de pe Titulescu. Fumul a fost observat de vecini
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Ian 2020, 13:44
- Eveniment
- Ascultă știrea
Pompierii au intervenit pentru a stinge un incendiu ce a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Nicolae Titulescu din Cluj-Napoca.
Incendiul a izbucnit în bucătăria apartamentului, după ce, potrivit pompierilor, din cercetările preliminare, se pare că unul dintre locatari ar fi aruncat, din neglijență, un capăt de chibrit care nu era complet stins, în coșul de gunoi, care, apoi, a luat foc. Locatarii nu se aflau acasă, iar fumul a fost observat de către vecini.
"Focul a cuprins doar corpul din bucătărie în care se afla depozitat coșul de gunoi. Flăcările au fost stinse imediat de către pompieri, nu au fost necesare măsuri de evacuare, nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment", transmite ISU Cluj.