Foto INCENDIU puternic într-o localitate din Cluj! Pompierii se luptă de patru ore cu flăcările

Un incendiu s-a produs, în cursul zilei de duminică, în localitatea Surduc, comuna Iara. Zeci de hectare au fost cuprinse de flăcări.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda desfășoară, de aproape patru ore, o amplă intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Surduc, comuna Iara.

"Primele echipaje de la Garda de Intervenție Băișoara s-au deplasat la fața locului în jurul orei 15.00. Apoi, forțele au fost suplimentate cu pompieri de la Turda, care au sosit cu o autospecială de stingere și cu un microbuz. Din primele date, flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 30 de hectare, extinzându-se parțial și la litieră. Suntem sprijiniți de către reprezentanți ai Ocolului Silvic, respect localnici", a transmis ISU Cluj.

Din fericire, nu există persoane care să solicite îngrijiri medicale și nici risc ca focul să ajungă la case.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .