Incendiul din Thassos. MAE: Autorităţile elene au dispus evacuarea persoanelor din zonă

Incendiul din Thassos. MAE: Autorităţile elene au dispus evacuarea persoanelor din zonă
| Foto: captura go-thassos.gr

Ministerul Afacerilor Externe a transmis un mesaj privind incendiul de vegetație izbucnit în insula Thassos, unde mulţi români se află în vacanţă.

MAE precizează că, în contextul temperaturilor ridicate înregistrate în Republica Elenă, în insula Thassos, zona Limenaria, s-a produs un incendiu de vegetaţie, care afectează în prezent estul insulei. Autoritățile elene au dispus evacuarea persoanelor din zonă, în timp ce pompierii luptă pentru stingerea incendiului.

Ministerul informează că, până la acest moment, la nivelul misiunii diplomatice și al oficiului consular nu au fost recepționate solicitări de asistență. În context, MAE recomandă cetățenilor români care se află pe Insula Thassos să evite deplasările în zona afectată de incendiu și să informeze de îndată Consulatul General al României la Salonic dacă sunt afectați de efectele acestui incendiu.

Ambasada României la Atena și Consulatul General al României la Salonic continuă monitorizarea cu atenție a situației și menţin permanent contactul cu autoritățile locale, fiind pregătite să acorde asistență consulară, conform competențelor legale, în funcție de solicitări.

MAE reamintește că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Atena :+30 210 6728879, +30 210 6744544, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +30 697 8996222.

loading...
Comenteaza