Începător, prins cu 225 km/h pe Autostrada Transilvania

Începător, prins cu 225 km/h pe Autostrada Transilvania
Un tânăr de 23 de ani, căruia abia i s-a „uscat cerneala" pe permisul de conducere, a apăsat ieri pedala acceleraţiei la 225 de km/h, pe Autostrada Transilvania. Tânărul a fost amendat şi i s-a suspendat permisul pentru trei luni.

După abia patru luni de experienţă la volan, un tânăr clujean, aflat la bordul unui autoturism Audi, a împins acul kilometrajului la 225 km/h, fiind prins de poliţişti, care efectuau în trafic una dintre multele acţiuni preventive.

Tânărul, în vârstă de 23 de ani, nu era singur în maşină, alături de el aflându-se o tânără. Aparatul radar a înregistrat viteza ameţitoare a maşinii, ieri, în jurul orei 13:30, autovehiculul deplasându-se dinspre Gilău spre Turda. „Conducătorul auto a fost oprit de poliţişti care l-au sancţionat contravenţional cu amendă fiindu-i totodată suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile", au arătat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj într-un comunicat de presă.

Tot ieri, au fost prinşi rulând cu viteză excesivă pe Autostrada Transilvania (A3) alţi doi şoferi, cărora le-au fost, de asemenea, reţinute permisele de conducere. Conform surselor ZIUA de CLUJ, aceştia rulau cu 181, respectiv 188 km/h. „În urma unei acţiuni organizate în cursul acestei dimineţi (ieri, n.red.) pe Autostrada Transilvania poliţiştii au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea OUG 195 din 2002 în valoare de 3.075 lei şi au fost reţinute 3 permise de conducere", se precizează în comunicatul IPJ Cluj.

Recordul de viteză în acest an pe A3 este de 234 km/h, a arătat ofiţerul Mircea Rotar, de la Poliţia Autostrăzi. „Tânărul prins astăzi (ieri, n.red.) cu aparatul radar avea permis din ianuarie 2013. Era însoţit de o persoană, dacă era implicat într-un eveniment rutier nu era singura victimă. Se afla la volanul unei maşini cu mulţi cai putere, şi având în vedere „experienţa" sa, se putea ajunge uşor la o tragedie", a spus Rotar.

Poliţistul crede că legislaţia rutieră se adaptează la constatările făcute în trafic de Poliţia Rutieră, iar în privinţa propunerilor făcute de primul ministru Victor Ponta pentru înăsprirea sancţiunilor spune că e un semnal de alarmă necesar. „Toate recomandările, modificările legislaţiei rutiere au fost făcute ca urmare a situaţiilor constatate de Poliţia Rutieră. A fost necesar să se tragă un semnal de alarmă, să nu mai apese şoferii pe pedală peste limită, să nu pună în pericol viaţa lor şi a altor persoane", a declarat Mircea Rotar.

Tânărul prins ieri de poliţişti rulând cu 225 km/h a fost amendat cu 675 de lei, iar poliţiştii spun că rămâne de văzut dacă sancţiunea primită şi suspendarea permisului de conducere îl vor responsabiliza pe viitor.

Premierul Victor Ponta a declarat la începutul săptămânii trecute că numărul de accidente care au avut loc în perioada mini-vacanţei de Paşte (88 evenimente rutiere grave) este inadmisibil, şi că s-ar impune o înăsprire a legislaţiei rutiere. De asemenea, Victor Ponta a afirmat că nu i s-ar părea excesiv ca în anumite situaţii să fie confiscate maşinile şi motocicletele, ca sancţiune pentru abateri rutiere grave, dar pentru ca acest lucru să devină posibil actuala Constituţie trebuie modificată. El a precizat că "toţi apostolii proprietăţii" s-ar fi simţit lezaţi că vrea să confişte maşina cuiva care merge cu 250 de kilomentri pe oră printr-un sat din România. "Eu cred că ar fi bine, şi sunt dispus să-mi iau toate... să fiu luat de guler şi dat afară din biroul de prim-ministru atât timp cât cred că e un lucru bun", a mai spus premierul.

 

Comenteaza