Începe noul an universitar | Peste 700 de poliţişti, mobilizaţi în zona centrelor universitare

Începe noul an universitar | Peste 700 de poliţişti, mobilizaţi în zona centrelor universitare
Peste 700 de poliţişti vor acţiona în zona centrelor universitare din toată ţara, luni, pentru a se asigura că noul an universitar începe în condiţii de linişte şi siguranţă şi pentru a le oferi studenţilor sfaturi şi recomandări.

„Poliţiştii vor fi prezenţi, luni, în zona centrelor universitare din toată ţara, pentru ca festivităţile desfăşurate cu ocazia începerii noului an universitar să se desfăşoare în siguranţă. Vor fi oferite studenţilor sfaturi şi recomandări preventive", potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Dintre cei 713 poliţişti implicaţi în aceste activităţi, 371 sunt de la ordine publică, 224 de la rutieră, 47 sunt specializaţi în investigaţii criminale, 48 sunt din cadrul structurilor de prevenire şi 23 de la alte structuri de poliţie.

Astfel, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea centrelor universitare, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, precizează instituţia.

„De asemenea, unităţile de învăţământ sunt incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, iar datele de contact ale poliţistului de proximitate sunt afişate la universităţi, pentru o mai bună comunicare", conform sursei menţionate.

Totodată, pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru studenţi diferite activităţi preventiv-educative.

 

 

Comenteaza