Potrivit procedurii penale, avocaţii pot invoca excepţii de nelegalitate, însă, dacă procesul se desfăşoară fără astfel de cereri, magistraţii le vor aduce la cunoştinţă inculpaţilor acuzaţiile din rechizitoriu, iar apoi vor fi audiaţi. În dosarul 1767/33/2011 sunt inculpaţi Sorin Apostu, Călin Stoia, Monica Apostu, soţia primarului suspendat, şi Aspazia Droniuc, denunţătoarea din dosar.
Însă, potrivit surselor ZIUA de CLUJ, procesul lui Apostu ar putea să înceapă cu o amânare, solicitată de Aspazia Droniuc. Denunţătoarea lui Apostu poate să invoce ori angajarea unui avocat pentru acest proces, ori să transmită acte medicale care să ateste că starea de sănătate nu îi permite să se prezinte în faţa instanţei, au precizat pentru ZIUA de CLUJ surse judiciare.
Dacă în cazul lui Călin Stoia, avocatul Sergiu Bogdan a depus o cerere de liberare sub control judiciar, care va fi pusă în discuţie astăzi, apărătorii lui Sorin Apostu nu au considerat că e oportună o astfel de solicitare în acest moment. "Nu am depus cerere de liberare sub control judiciar şi nici nu vom depune acum", a declarat avocatul Tiberiu Ban. Însă apărătorii lui Apostu nu scot din calcul invocarea de excepţii la termenul de mâine, în cazul în care procesul nu se va amâna. Sorin Apostu, trimis în judecată în 29 decembrie 2011, este acuzat de luare de mită, spălare de bani, trafic de influenţă, fals în înscrisuri şi primire de foloase necuvenite.