PUȘCĂRIE PE VIAȚĂ pentru românul care şi-a ucis cu toporul iubita, pe stradă, în fața copiilor. Femeia era însărcinată
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:52
- Eveniment
- Ascultă știrea
Bărbatul care și-a ucis cu toporul iubita însărcinată, pe stradă, sub privirile copiilor și ale mamei acesteia, a fost condamnat la închisoare pe viață.
Fapta s-a petrecut în iunie 2025 în localitatea prahoveană Lipăneşti, surse judiciare afirmând, la acel moment, că tânăra în vârstă de 22 de ani, care se afla la părinţii ei, refuza să se mai întoarcă la concubinul ei care insista în acest sens.
Conform deciziei Tribunalului Prahova, inculpatul este obligat și la plata a 620.000 de euro cu titlul de daune morale către părţile civile din dosar. Decizia magistraţilor nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Tânăra de 22 de ani din Lipăneşti care a fost ucisă cu toporul de către concubinul său nu a solicitat niciodată ordin de protecţie, la 112 fiind primite mai multe apeluri în urma unor conflicte verbale iscate între cei doi, a informat, la acel moment, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, scrie Agerpres.
"În cadrul audierii din data de 16.06.2025 a mamei victimei, aceasta a declarat, în scris, în faţa procurorului, faptul că între victimă şi bărbat au existat unele conflicte, dar nu le-au reclamat la poliţie, pentru că de fiecare dată se împăcau", preciza IJP.
De asemenea, în urma verificărilor s-a mai stabilit şi faptul că, de-a lungul anilor, au fost înregistrate apeluri la 112 cu privire la conflicte verbale dintre victimă şi agresor sau agresor şi familia fetei. Vezi AICI ce a decis Tribunalul Prahova/Soluția pe scurt.











