Incident grav la școală din Cluj. Bărbat acuzat că a agresat sexual o elevă de 13 ani

Incident grav la școală din Cluj. Bărbat acuzat că a agresat sexual o elevă de 13 ani
| Foto: stiridinbucovina

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din orașul Huedin, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unei minore de 13 ani.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, polițiștii din Huedin s-au autosesizat pe 11 februarie cu privire la un incident petrecut în data de 23 ianuarie, pe strada Republicii din localitate.

Din verificările preliminare a rezultat că bărbatul, care desfășura activități comerciale într-o unitate școlară, ar fi interacționat cu minora într-un mod cu conotații sexuale.

În urma probatoriului administrat, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale l-au reținut pe suspect în data de 5 martie, pentru 24 de ore. O zi mai târziu, acesta a fost prezentat Judecătoriei Huedin, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.
 
 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .