Inconștiență la volan! Bărbat oprit de polițiști în Cluj / Conducea beat și drogat

Inconștiență la volan! Bărbat oprit de polițiști în Cluj / Conducea beat și drogat
| Foto: istockphoto

Un conducător auto s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii l-au oprit în trafic și l-au testat cu aparatul etilotest și cu drugtest. În ambele cazuri rezultatul a fost pozitiv.  

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Polițiștii clujeni au depistat, pe drumurile din localitatea Apahida, un bărbat de 38 de ani din comuna Cojocna, în timp ce conducea o mașină, deși nu deținea permis.

“La momentul depistării de către polițiști, bărbatul ar fi încercat să se sustragă verificărilor, dar în scurt timp a fost oprit și identificat. Totodată, s-a constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării cu etilometrul indicând concentrația de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea cu aparatul drugtest a indicat prezența substanțelor interzise”, a tranmis IPJ Cluj.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive.

Bărbatul a refuzat inițial recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, precum și a prezenței substanțelor interzise, potrivit polițiștilor. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .