Inconștiență la volan! Șoferi beți sau fără permis, prinși pe drumurile din Cluj

Inconștiență la volan! Șoferi beți sau fără permis, prinși pe drumurile din Cluj
| Foto: debraila.ro

Polițiștii clujeni au efectuat mai multe controale în trafic, iar ca rezultat, șoferi beți sau fără permis au fost prinși la volan.

Polițiștii din Florești au interceptat, la data de 20 februarie, în jurul orei 15.25, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 18 ani, din comuna Gilău, în timp ce se deplasa pe DN1E60, în localitatea Florești.

"În urma verificărilor specifice, polițiștii au constatat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autovehiculul avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare expirate, care au fost atribuite unui alt autovehicul.Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest și cel pentru detectarea substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat", a transmis IPJ Cluj.

De asemenea, un alt bărbat de 60 de ani din Cluj-Napoca, a fost oprit, la aceeași dată, în jurul orei 13:00, de polițiști pe raza comunei Săvădisla.


"Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul înregistrat fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.În baza rezultatului alcoolscopic, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice la o unitate medicală, necesare stabilirii alcoolemiei", au mai transmis polițiștii clujeni.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Comenteaza