Infracțiuni în serie comise de trei adolescenți rebeli din Câmpia Turzii. Cum s-a încheiat "aventura" lor

Infracțiuni în serie comise de trei adolescenți rebeli din Câmpia Turzii.  Cum s-a încheiat "aventura" lor
| Foto: realitatearutiera.ro

Cei trei, în vârstă de 15 și 16 ani, au fost identificați și reținuți, după un șir de ilegalități. 

În 14 februarie, cei trei adolescenți puși pe distracție, au furat un autoturism parcat pe o stradă din Câmpia Turzii, pe care l-au condus pe rând.

În 15 februarie, unul dintre băieți, în vârstă de 15 ani, a produs un accident soldat cu pagube materiale, după care s-a făcut nevăzut.

Ca să scape basma curată, cei trei au furat o plăcuţă cu numărul de înmatriculare de pe un alt autovehicul, pe care au montat-o pe autoturismul furat, iar mai apoi au abandonat mașina pe o stradă.

Poliţiştii i-au identificat şi reţinut pentru 24 de ore, iar acum sunt cercetați pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, furt în scop de folosinţă şi furt, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

 

Comenteaza