Infracțiunile rutiere se țin lanț, la Cluj. Șoferi beți sau drogați, depistați pe drumurile din județ

Infracțiunile rutiere se țin lanț, la Cluj. Șoferi beți sau drogați, depistați pe drumurile din județ

Polițiștii clujeni au luat la control mai multe drumuri din județul Cluj. Ca rezultat, au fost prinși la volan diverse persoane care au consumat alcool sau substanțe interzise.

Oamenii legii au oprit, la data de 13 aprilie, în jurul orei 23:30, pentru verificări un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani din localitatea Pata.

"Testat cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, context în care a fost condus la unitatea medical pentru recoltarea probelor biologice. În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului", a transmis IPJ Cluj.

De asemenea, la aceeași dată, în jurul orei 19:25, un conducător auto de 19 ani a fost oprit de poliție pe raza comunei Bonțida pentru control.

În urma testării acestuia cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Un alt caz asemănător a avut loc în data de 14 aprilie, în jurul orei 00:10, tot în comuna Bonțida. Un șofer de 31 de ani a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Polițiștii au controlat autoturismul tânărului și au găsit două plicuri cu substanță de culoare brun-verzuie.

"Menționăm că acestea nu reprezintă probe în cadrul dosarelor penale, persoanele în cauză fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise", au mai spus polițiștii.

În toate cele trei cazuri, șoferii s-au ales cu dosar penal.

Comenteaza