Infractor din fotbal, puşcărie „all inclusive”
- Scris de Valentin Malaescu
- 28 Feb 2015, 19:04
- Eveniment
- Ascultă știrea

Elena Udrea se plângea că gardienii au lăsat-o fără sutien şi, mai ales că, în celula în care era reţinută, n-avea acces la phoen. Pesemne că a stat prea puţin timp după gratii şi n-a apucat să descopere rotiţele care, odată unse, i-ar asigura o puşcărie mai mult decât confortabilă. Potrivit unei televiziuni centrale, fostul acţionar la Dinamo, Cristi Borcea, care are de petrecut şase ani şi jumătate la mititica, a găsit modalitatea prin care să-şi asigure un sejur la Poarta Albă absolut relaxant.
Conform sursei menţionate, infractorul dinamovist şi-a asigurat în celulă mochetă pe jos, televizor cu plasmă, frigider, un calorifer electric şi probabil că deja şi-a comandat şi instalaţia de aer condiţionat pentru la vară. În plus, el s-a bucurat şi de tratament preferenţial din partea gardienilor. Astfel, Borcea ar fi avut acces neîngrădit la aparate de fitness (bandă de alergat şi bicicletă), dar şi la telefon. Pentru asta, angajaţii penitenciarului, care ar fi trebuit să vegheze la respectarea regulilor, i-au instalat, special pentru el, un telefon în zona spălătoriei, unde Borcea ar fi trebuit, teoretic, să muncească. Mai mult, deşi nu lucra nimic, petrecându-şi timpul cu receptorul la ureche, gardienii îi pontau ore de muncă pentru a obţine reducerea pedepsei. Mai mult, în celula lui Borcea nu se făceau controale, iar acesta avea asupra sa şi alte bunuri interzise de regulamentul închisorii, cum ar fi parfumuri.
Am folosit timpul trecut la prezentarea regimului preferenţial de detenţie pe care şi l-a asigurat fostul acţionar al „câinilor roşii", pentru că se pare, cel puţin o vreme, nu se va mai bucura de ele şi asta pentru că Administraţia Naţională a Penitenciarelor a descoperit regimul penitenciar de lux de care avea parte Borcea şi mai mult ca sigur îi va pune capăt, odată cu sancţionare servanţilor în uniformă ai infractorului alb-roşu.