Inspectoratul şcolar renunţă la inspecţii, trece la controale inopinate. 4 suplinitori au demisionat VIDEO

Inspectoratul şcolar renunţă la inspecţii, trece la controale inopinate. 4 suplinitori au demisionat VIDEO
Inspectoratul Şcolar din Cluj a decis să renunţe la majoritatea inspecţiilor anunţate în şcoli şi a trecut la controale inopinate. Primii vizaţi au fost profesorii de Limba Română şi matematică din mediul rural. În urma verificărilor, patru profesori suplinitori şi-au dat demisia din funcţie.

Confruntate cu rezultate tot mai slabe la testele naţionale şi la bacalaureat, autorităţile din învăţământ clujean au decis să renunţe la clasicele inspecţii la ore. Acum, susţine conducerea Inspectoratului Şcolar, controalele se fac în sfârşit în mod serios şi, mai important, sunt neanunţate.

"Am introdus aceste controale pentru că am considerat că e mult mai util decât un control care se anunţa cu două luni înainte", spune şeful IŞJ Cluj, Valentin Cuibus. "Tu ca profesor ştiai exact că va veni controlul, ştiai tematica, îţi făceai nişte ore trucate la care repeta de şapte ori cu copilul înainte şi aveai rezultatele care nu erau relevante deloc".

Controalele inopinate au început la şcolile de la ţară care au avut anul trecut cele mai slabe rezultate la testele naţionale. În colimator au fost luaţi profesorii de gimnaziu care predau matematică şi română. Concluzia inspectorilor a fost că nivelul de predare este aproape de acceptabil. Iar motivele ar fi imposibilitatea de a motiva financiar profesorii cu rezultate bune, dar şi modul în care e construit sistemul şcolar rural.

"Copilul nu munceşte în afara şcolii şi practic îţi trebuie orele suplimentare", explică Cuibus. "Avem din păcate foarte mulţi profesori în mediul rural care fac naveta. Ei, dacă el are autobuzul la ora 2 sau la ora 3, n-o să poată face ore suplimentare. Părinţii după aceea care nu acceptă ideea că copilul trebuie să stea la ore suplimentare. Avem situaţii de genul acesta".

În urma controalelor, patru profesori suplinitori care nu îndeplineau standardele minime de calitate a predării au părăsit de bună voie posturile pe care le ocupau. Sindicaliştii din învăţământ apreciază inspecţiile şi confirmă problemele descoperite.

"În urma controalelor a reieşit într-adevăr că anumiţi profesori sunt foarte slab pregătiţi", spune preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Cluj, Lucia Cojocaru. "Aici trebuie să spunem că avem foarte mulţi suplinitori. În învăţământ în ultimii ani au intrat foarte multi tineri, colegi care nu au o înclinaţie către meseria de dascăl, dar au fost nevoiţi să intre în sistem neavând alternativă".

Simulările testelor naţionale realizate săptămâna trecută la clasele a 8-a au confirmat rezultatele slabe de anul trecut si starea precară a sistemului de predare din mediul rural. La proba de limba Română, singura corectată deocamdată, media notelor pe judeţ a fost 5,26. În mediul rural ea a coboarât la 4,11.

Comenteaza