Interlop clujean, capul unei reţele de hoţi din Franţa, reţinut

Interlop clujean, capul unei reţele de hoţi din Franţa, reţinut
Interlopul clujenul Robert Baciu, poreclit "Becu", acuzat că ar fi coordonat o reţea de hoţi din Paris, a fost ridicat de mascaţi de acasă şi dus la Curtea de Apel Cluj, unde s-a judecat cererea de extrădare în Franţa.

"Printr-o sentinţă pronunţată azi, Curtea de Apel Cluj a admis o cerere formulată de autorităţile judiciare competente din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la data de 13 mai 2014 de către judecătorul de instrucţie de la Tribunalul de primă instanţă din Paris, referitoare la persoana solicitată Robert Baciu şi, ca o consecinţă, a dispus predarea acestuia către autorităţile judiciare din Franţa, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul de mare instanţă din Paris în vederea efectuării urmăririi penale. Sentinţa pronunţată este definitivă", transmit reprezentanţii Curţii de Apel Cluj.

Conform mandatului european, în perioada august 2012 - 1 decembrie 2013, la Muzeul Luvru din Paris s-a constat o creştere majoră a numărului de furturi în prejudiciul turiştilor şi a agresiunilor la adresa personalului de supraveghere.

"Primele elemente de anchetă au permis observarea unui sistem organizat, în echipă, cu un mod de lucru bine pus la punct. Supravegherile puse în mişcare în diferite locuri turistice din capitala Franţei, precum ascultările telefonice, demonstrează o activitate zilnică şi deosebit de lucrativă". 

În urma investigaţiilor s-au identificat şi s-au dezmembrat două echipe infracţionale, una dintre ele fiind condusă de cuplul Sandra Baciu, născută Hamidovic, şi Robert Baciu.

Robert Baciu nu a putut fi reţinut în cadrul raziilor organizate în decembrie 2013, deoarece acesta părăsise Franţa.

 

Comenteaza