Iohannis a încercat să discute cu protestatarii din faţa Palatului Cotroceni

Iohannis a încercat să discute cu protestatarii din faţa Palatului Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a ieşit să discute cu protestatarii din faţa Palatului Cotroceni, dar a fost huiduit de cei prezenţi la faţa locului. Şeful Statului a precizat ulterior, într-un mesaj postat pe Facebook, că a dorit să îşi exercite mandatul de preşedinte "ascultând vocea tuturor românilor, indiferent de opţiunile lor".

La ora transmiterii acestei ştiri şeful statului s-a întors în clădirea Administraţiei Prezidenţiale.

"Am fost în această seară să vorbesc cu oamenii care protestează de câteva zile în faţa Palatului Cotroceni. Înţeleg să îmi exercit mandatul de preşedinte ascultând vocea tuturor românilor, indiferent de opţiunile lor. Este absolut firesc să existe diferenţe de păreri şi puncte de vedere şi este dreptul fiecărui cetăţean de a-şi face cunoscute convingerile, în mod paşnic şi civilizat", a scris Iohannis pe contul său de facebook, motivând hotărârea de a ieşi la cei care-l contestă.

El a încercat să discute cu cei aproximativ 150 de protestatari care îi cer demisia. Şeful statului a fost întâmpinat cu vociferări şi huiduieli.

Oamenii au ţipat la preşedinte, deşi Iohannis i-a întrebat cum poate să le facă viaţa mai bună. „Eu zic să terminăm pentru astăzi că e prea rea vremea. le-a spus preşedintele protestatarilor.

Întrebat ce a căutat în Piaţa Victoriei, dacă nu suntem cu toţii români, răspunsul preşedintelui a fost: „Suntem cu toţii români."

După aproximativ două minute, şeful statului a renunţat să mai poarte un dialog cu protestatarii.

Unul dintre cei prezenţi în faţa Palatului Cotroceni a declarat ulterior că şeful statului "trebuie ne să respecte mai întâi votul nostru".

Administraţia Prezidenţială a trimis ceai cald pentru protestatari, dar aceştia au refuzat să îl primească.

"Am fost în această seară să vorbesc cu oamenii care protestează de câteva zile în faţa Palatului Cotroceni. Înţeleg să îmi exercit mandatul de preşedinte ascultând vocea tuturor românilor, indiferent de opţiunile lor. Este absolut firesc să existe diferenţe de păreri şi puncte de vedere şi este dreptul fiecărui cetăţean de a-şi face cunoscute convingerile, în mod paşnic şi civilizat", a transmis, ulterior, preşedintele Klaus Iohannis pe contul său de Facebook.

Protestatarii, după vizita lui Iohannis la miting: A fost un teatru! Jos pălăria pentru Servicii!

Protestatarii din faţa Palatului Cotroceni au reacţionat dur după vizita preşedintelui la miting, spunând că acesta a venit doar ca să îi "manevreze" şi că rolul său este acela de mediator, nu de a împărţi România în două.

"Nu l-am lăsat să ne spună, ne-am exprimat vehement. Acesta a fost un teatru care ne-a manevrat frumos ce-i drept, e normal la Serviciile ce le are dânsul să poată să ne manevreze, nu aveam cum să ne manifestăm decât nervoşi, oricum jos pălăria pentru Servicii. Preşedintele să nu manipuleze, să fie echidistant, trebuie să-l iubim, dar să arate că e al nostru, nu al unei părţi din ţară. Are capacitatea, puterea are cu ce", a afirmat Sorin Alexndrescu, unul dintre manifestanţi.

"Să dea banii înapoi pe casa pe care a furat-o. Un preşedinte care fură case să nu spună la popor că ceilalţi sunt penali. El ne dă lecţii de integritate morală. Ne-a sfidat pe toţi în Parlament, parcă e nepotul lui Hitler".

„A stat două minute şi a fugit. A venit să vadă fraierii. Ai lui sunt la Victoriei. Noi suntem aici Statele Unite ale Moldovei, Olteniei şi Ardealului. Noi nu suntem români, numai el e român".

 

Comenteaza