Iohannis a promulgat legea care modifică însemnele oficiale

Iohannis a promulgat legea care modifică însemnele oficiale
Coroana pe capul acvilei de aur din stema României va reveni în însemnele oficiale

"Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan", prevede legea promulgată de şeful statului. 

Până la data de 31 decembrie 2018, an în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, autorităţile publice au obligaţia să înlocuiască stemele şi sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora. Până la data respectivă, cele două modele de stemă a României şi respectiv de sigiliu al statului pot fi folosite în continuare, în paralel.Monedele şi bancnotele emise de Banca Naţională a României, anterior datei de 31 decembrie 2018, vor continua să circule şi după această dată, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stema nouă.

În expunerea de motive a legii, iniţiatorii susţin că prezenţa coroanei pe stema României este un simbol al "independenţei, suveranităţii şi unităţii statului".

Proiectul de modificare a Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL, PSD şi ALDE a fost adoptat pe 8 iunie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

La baza stemei actuale stă stema României interbelice, care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean József Sebestyén, la cererea regelui Ferdinand I al României.

József Sebestyén de Keöpeczi s-a născut în noiembrie 1878 la Sic, Cluj. Cunoscut ca grafician și heraldist transilvănean, acesta a trăit în Cluj şi a fost autorul mai multor steme și blazoane, între care stema României interbelice, care stă la baza stemei României. Drept recompensă pentru realizarea stemei României interbelice, regele Ferdinand I al României l-a primit în ordinul „Coroana României" în grad de ofițer.

 

 

 

Comenteaza