Iohannis: Guvernul va veni cu iniţiativă legislativă pentru a repara Legile Justiţiei

Iohannis: Guvernul va veni cu iniţiativă legislativă pentru a repara Legile Justiţiei

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că Guvernul va elabora o serie de proiecte pentru "a repara" Legile Justiţiei, în perioada următoare fiind programate consultări în acest sens cu specialişti.

 

"Guvernul va veni cu iniţiativă legislativă pentru a repara Legile Justiţiei. Trebuie să ducem la bun sfârşit, dragi români, ce am început acum un an de zile la referendum, când am oprit această măcelărire a Legilor Justiţiei. Dar ele sunt în funcţiune şi sunt imperfecte. Trebuie continuată această procedură. Aşadar, în săptămânile următoare, vor avea loc consultări şi eu voi avea consultări cu specialişti din domeniul Justiţiei, cu politicieni. Guvernul va lucra la proiecte de legi şi vor fi înaintate Parlamentului pentru a fi reparate aceste Legi ale Justiţiei, pentru a fi în conformitate cu ceea ce, în definitiv, doresc românii şi s-au exprimat foarte clar la referendum", a declarat şeful statului la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a acuzat PSD că este "partidul care a încercat, încearcă să frângă independenţa justiţiei".

Potrivit lui Iohannis, faptul că unii social-democraţi au început "să îşi plătească poliţe este o chestiune care ţine, poate, de cancan", dar că pentru români este important ca Legile Justiţiei să fie reparate, iar în acest sens este nevoie "de un pas hotărât şi curajos".

"Am urmărit, poate şi dumneavoastră aţi văzut - în spaţiul public a început o discuţie ciudată: în PSD şi între PSD şi sateliţii PSD încep să îşi plătească poliţe. Au fost câteva aşa-numite dezvăluiri din perioada când PSD a atacat violent Justiţia, când PSD a atacat violent Legile Justiţiei. Din fericire, am reuşit să oprim o parte din aceste atacuri. Şi eu am reuşit să duc legile la Curtea Constituţională. Parlamentul a reuşit, în special PNL şi cu alte partide democratice, să oprească o parte din aceste modificări, dar cert este că cel mai important pas a fost făcut de români. Acum un an de zile, când i-am chemat pe români la urne, la referendumul pentru Justiţie, s-au prezentat oamenii în număr mare şi au spus clar: stop acestei proceduri de măcelărire a Legilor Justiţiei care fusese iniţiată şi continuată de PSD. PSD a încercat să pună piciorul pe Justiţie", a spus preşedintele.

Iohannis a menţionat că la şedinţa de lucru avută miercuri cu premierul Ludovic Orban s-a discutat despre accesarea fondurilor europene şi Legile Justiţiei.

Marţi, fostul ministrul al Justiţiei Tudorel Toader şi fostul premier Viorica Dăncilă au relatat că a avut loc la sediul PSD din Băneasa o întâlnire de patru ore la care au mai participat fostul lider al PSD Liviu Dragnea şi liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, unde aceştia au solicitat "insistent" promovarea unei OUG de modificare a Codului penal.

Etichete
Comenteaza