Ion Caramitru, Emeric Ienei şi Cristian Ţopescu, trei ''cavaleri'' decoraţi cu Ordinul Naţional Steaua României

Ion Caramitru, Emeric Ienei şi Cristian Ţopescu, trei ''cavaleri'' decoraţi cu Ordinul Naţional Steaua României
Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler pe actorul Ion Caramitru, antrenorul Emeric Ienei şi pe comentatorul Cristian Ţopescu.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretele de decorare a domnilor Ion Caramitru, Emeric-Alexandru Ienei și Cristian-George Țopescu.

Astfel, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră pusă în slujba teatrului şi filmului, pentru dăruirea şi profesionalismul de care a dat dovadă în domeniul managementului cultural, precum şi pentru promovarea constantă a imaginii ţării noastre în lume, Președintele României a conferit Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler maestrului Ion Horia Leonida Caramitru (Ion Caramitru)", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Ca jucător, Emeric Ienei a cucerit trei titluri de campion al României cu Steaua (1959-60, 1960-61, 1967-68) şi patru Cupe ale României (1962, 1966, 1967, 1969). În cariera de antrenor, cea mai notabilă performanţă a lui Emeric Ienei se leagă de câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986, după o finală cu FC Barcelona. Mai mult, Emeric Ienei are cinci titluri de campion al României cu Steaua (1975-76, 1977-78, 1984-85, 1985-86, 1993-94) şi trei Cupe ale României (1975-76, 1984-85, 1998-99).

În semn de recunoştiinţă, Klaus Iohannis l-a decorat prin decret prezidenţial cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, distincţie primită şi de comentatorul Cristian Ţopescu, scrie Mediafax.

"În semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate desfăşurată, atât în calitate de jucător, cât şi de antrenor, pentru dăruirea, devotamentul şi profesionalismul cu care a pregătit generaţii de fotbalişti, pentru contribuţia sa la obţinerea unora dintre cele mai memorabile rezultate ale fotbalului românesc, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional în grad de Cavaler domnului Emeric-Alexandru Ienei.

De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate, pentru dăruirea şi devotamentul cu care a susţinut şi promovat valorile sportului naţional, pentru intuiţia, căldura şi erudiţia cu care a comentat performanţele sportului românesc, Preşedintele României a conferit Ordinul Naţional în grad de Cavaler domnului Cristian-George Ţopescu", se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

 

Comenteaza