Zeci de persoane au participat joi seara la lansarea celui mai aşteptat telefon din România, iPhone 4S. Clujenii au avut ocazia să testeze telefonul la magazinul Vodafone din Piaţa Unirii nr. 31.
"Vodafone România este primul operator care lansează iPhone 4S, smartphone-ul care are cea mai mare atractivitate în acest moment. Vodafone este singurul operator care oferă iPhone 4S începând de la zero euro pentru un abonament cu minute nelimitate în reţeaua Vodafone. Noutăţile pe care le aduce acest telefon cred că sunt deja cunoscute de pasionaţii şi fanii produselor Apple, iar printre acestea se numără Siri -comanda vocală, o noutate absolută, prin care telefonul ne îndeplineşte toate dorinţele", a declarat Anamaria Rotar, directorul de retail al Vodafone România. Lansarea smartphone-ului a avut loc în acelaşi timp în Cluj şi în Bucureşti, iar cele două magazine unde au avut loc evenimentele au fost deschise toată noaptea. "Pentru Vodafone România regiunea Transilvania este una dintre cele mai importante şi tocmai din acest motiv am ales să lansăm smartphone-ul simultan în Bucureşti şi Cluj Napoca", a mai spus Rotar.
Cristian Creţu, directorul regional pe retail al Vodafone Cluj, a prezentat noutăţile pe care le aduce telefonul pe piaţa smartphone-urilor. "Apple a revoluţionat cu generaţia iPhone modul cum noi interacţionăm prin intermediul telefoanelor mobile şi a venit cu noutăţi pe partea de aplicaţii, de touchscreen. iPhone 4S aduce câteva noutăţi importante. Unele dintre acestea sunt pe partea hardware, cu noul procesor A5, care îmbunătăţeşte mult viteza de operare a noului telefon. De asemenea, există o o nouă tehnologie privind datele, documentele şi fotografiile noastre şi o cameră nouă, mult îmbunătăţită", a declarat Creţu.
Clienţii companiei care au achiziţionat joi telefonul au beneficiat de o reducere de 10% la abonamentul de 39 de euro şi au primit cadou mai multe accesorii pentru acesta. Flaviu Pop a fost primul clujean care şi-a achiziţionat un telefon iPhone 4S. "Am cumpărat telefonul pentru că am avut iPhone 4 şi am înţeles că este mult mai performant. L-am cumpărat pentru că are Siri, asistentul personal. Eu sunt o persoană care călătoreşte mult şi mi-e foarte uşor să dictez pe acest telefon lucrurile pe care le am de făcut", a povestit Pop. Printre clujenii care au venit să testeze iPhone 4S s-a numărat şi Liana Filipescu. Femeia a venit însoţită la lansare de băiatul ei. "Am venit să îl aduc pe fiul meu, care e un fan al firmei Apple. Are 14 ani şi îşi doreşte foarte mult un Iphone 4S. Sper ca pe viitor să îi pot cumpăra un asemenea telefon", a spus femeia. Clujenii prezenţi la eveniment au avut posibilitatea de a participa la o tombolă al cărei premiu a fost un voucher în valoare de 1.000 de euro. "Câştigătorul tombolei a fost Daniel Iancu din Cluj-Napoca. Acesta şi-a cumpărat un telefon iPhone 4S cu ajutorul voucher-ului", a declarat Daniel Pop, area sales manager Cluj al Vodafone.
Preţuri pentru iPhone 4S
Telefonul iPhone 4S de 16 GB poate fi achiziţionat cu suma de 399 de euro cu un abonament de 19 euro, cu 199 de euro cu un abonament de 39 de euro şi cu 149 de euro cu un abonament de 59 de euro. iPhone 4S de 32 GB poate fi achiziţionat cu preţul de 499 de euro cu un abonament de 19 euro, cu 299 de euro cu un abonament de 39 de euro şi cu 249 de euro cu un abonament în valoare de 59 de euro. Telefonul iPhone 4S de 64 GB poate fi achiziţionat cu preţul de 599 de euro cu un abonament de 19 euro, cu 399 de euro cu un abonament de 39 de euro şi cu 349 de euro cu un abonament de 59 de euro.