Istoria romanţată a locului unde vin filmele să moară

Regia de filme explică, după insistenţe, ce planuri are cu clădirea abandonată de pe strada Maiakovski din Cluj, un fost depozit de peliculă de film.

Depozitul de film de pe strada Maiakovski a fost desfiinţat ca punct de lucru în 2004. "Era previzibilă degradarea şi vandalizarea clădirilor, împrăştierea prin toată incinta a deşeurilor de peliculă film", spune directorul RADEF Româniafilm Marius Iuraşcu, "oferind aspectul dezolant şi sordid asemănător celorlalte foste capacităţi industriale ori puncte de lucru fără activitate prezentă de la periferia centrelor urbane".

"Prin 2006-2007 s-au făcut unele demersuri către societatea din Târgu-Mureş care a preluat fostul Combinat „Azomureş", pentru adaptarea unor instalaţii în vederea reciclării copiilor de film scoase din circuit. Problema a rămas „în studiu" şi în ziua de astăzi", adaugă el.

În depozit îşi avea sediul Oficiul Teritorial de Difuzare a Filmelor Cluj şi a asigurat fondul de copii de filme pentru difuzare în 150 de cinematografe din Transilvania - în Cluj, Alba, Bistriţa, Braşov, Covasna, Harghita, Maramureş, Mureş, Sălaj, Satu Mare şi Sibiu.

Toate filmele depozitate aici erau copiate pe suport de triacetat de celuloză, cu o normă tehnică de 400 de rulări - la o medie de şase spectacole pe zi, o copie de 35 de milimetri ar fi asigurat proiecţii pentru zece cinematografe. "Cum însă în socialism - epoca penuriilor de tot felul, mai ales a produselor realizate cu materiale de import, categorie din care făceau parte nu numai filmele de provenienţă straină dar şi suportul material pe care erau difuzate - se lansase de către "Centrala RomaniaFilm" sloganul "copia cu viaţă lungă", astfel încât copiile se utilizau cu mult dupa depăşirea normei de rulări, fapt ce se repercuta în  proiecţiile de o calitate extrem de precară in salile de cinema, chiar dacă în secţiile de control tehnic se combinau actele cu perforaţia mai bună de la 2-3 copii deteriorate", explică  Iuraşcu. "Cinefilii vremii, chiar cei favorizaţi de soartă, în sensul că făceau parte din staff-ul României Film, dacă mai aveau şansa să găsească vreo copie şi să vizioneze filmele "Solaris", "Călăuza", "Andrei Rubliov" -ale lui Tarkovski, "Siberiada" lui Koncealovski, "Mefisto" sau "Colonelul Redl" de Istvan Szabo trebuiau să suporte lipsa unor întregi secvenţe care scurtau filmul la jumătate, sau imagini zgâriate ceea ce făcea greu de recunoscut identitatea personajelor".

În anii '80 statul socialist nu a mai alocat valută pentru importul filmelor din Occident. În consecinţă premierele limitându-se la producţia naţională de filme şi la producţii din alte state socialiste. Copiile de filme pe 35 mm se realizau exclusiv la Fabrica de Prelucrare a Peliculei de la Buftea, cele de 16 mm la Laboratorul Mogoşoaia pe un suport triacetat de celuloză fabricat de Combinatul Azomures din Târgu Mures, in cantităţi din ce in ce mai limitate, ceea ce a determinat importul unei cantităţi mari de pelicula din China, de o calitate foarte proastă.

Din 1991, când RADEF Româniafilm a primit în patrimoniu toate cinematografele fostei Centrale Româniafilm, s-au închis aproape toate cinematografele din ţară. Puţine au rămas active, în întreg judeţul Cluj e vorba în acest moment de unul singur, "Florin Piersic", fostul "Republica". De la 450 săli cu aparatură de proiecţie pe 35 mm, deservite de 4 Oficii Teritoriale de Programare şi Difuzare a Filmelor în Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara câte existau în 1990, mai rămăseseră în funcţiune 49 cinematografe în 2005, iar în prezent funcţionează doar 26 cinematografe administrate de RomâniaFilm.

Reducerea volumului de activitate ca urmarea a diminuării numărului de cinematografe din zona arondată şi schimbarea din a doua jumătate a anilor 90 a suportului de triacetat cu suportul de plastic foarte rezistent la perforaţii şi modificarea procedurii de programare a copiilor de film a dus la închiderea depozitelor de film: personalul a fost trimis în şomaj iar în depozite nu au mai intrat copii de filme noi. Cele vechi au fost scoase din inventar ca deşeu de peliculă, fiind atacate de mucegai, cu licenţa de exploatare expirate şi fiind uzate tehnic. Până atunci, viaţa unei role de film era împărţită într-o săptămână de programare în sala de cinema, altă săptămână săptămână transport retur prin CFR Marfă la Oficiul Teritorial pentru control tehnic  pentru repararea perforaţiilor de pe marginea suportului peliculei, consemnarea în fişa tehnică a numărului de rulări şi a stării tehnice, apoi din nou transport la gara CFR pentru expediţia copiei în localitatea de amplasare a cinematografului succesor.

După obţinerea a zeci de avize din partea autorităţilor române şi italiene, din 1993 până în 2003 a fost transportat în Italia -ca deşeu peliculă în vederea distrugerii şi reciclării-aproape întreg stocul de copii pe 35 mm uzate din perioada socialistă dar şi copiile pe suport de triacetat intrate în anii 90, scoase din exploatarea cinematografică.

"Problema cea mai mare a constituit-o şi o reprezintă în continuare distrugerea fără costuri mari a copiilor pe suport de plastic cu licenţa de exploatare expirată", spune Iuraşcu. "Având şi acordul firmelor distribuitoare de a susţine costurile, RomâniaFilm întocmise documentaţia necesară construirii în curtea depozitelor a unei instalaţii de ardere a peliculei, însă nu a fost obţinut „acordul de mediu" din cauza potenţialelor emisii de monoxid de carbon, oxizi de azot, oxizi de sulf, dioxină şi furani".

 

Vezi cum arată depozitul: