Jandarm urmărit penal pentru că a bătut un om în centrul Clujului

Jandarm urmărit penal pentru că a bătut un om în centrul Clujului
Un angajat din cadrul Grupării Mobile este învinuit într-un dosar penal de vătămare corporală gravă.

Un antrenor de înot s-a plâns la poliţie că în noaptea de 10 spre 11 martie a fost bătut în plină stradă de cinci persoane, printre care trei jandarmi şi un poliţist aflaţi în timpul liber. Procurorii au început urmărirea penală împotriva a doi dintre agresori, un student şi un jandarm, iar ceilalţi doi jandarmi şi poliţistul au calitate de martori în dosarul de cercetare penală. Raportul medical arată că victima are nevoie de 80 de zile de îngrijiri medicale.

Antrenorul de înot Andrei Pop s-a ales cu triplă fractură de maxilar şi câţiva dinţi lipsă după o bătaie încasată pe B-dul Eroilor. "Eu şi doi prieteni am ieşit dintr-un local unde băusem şi ne simţeam bine, cântam. Dintr-un alt local a ieşit un grup de opt bărbaţi. Se auzea că făcuseră scandal şi în local. Fără să le zicem ceva, au strigat să ne oprim că vin să ne bată. Ceilalţi doi cu care eram eu au apucat să se ascundă. Pe mine m-au bătut cinci bărbaţi. Nu ştiam cine sunt, apoi am aflat că sunt jandarmi şi un poliţist. M-au lovit cu picioarele când eram jos, m-au călcat efectiv pe maxilar", ne-a povestit Andrei Pop, în vârstă de 33 de ani. Acesta a fost internat la terapie intensivă timp de 10 zile, iar de atunci se află sub tratament. "Nu pot mânca decât lichid, căci mă doare când mestec şi vorbesc greu", spune Pop. Raportul medico-legal arată că are nevoie de 80 de zile de îngrijiri medicale, motiv pentru care agresorii sunt cercetaţi pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă.

Incidentul a fost filmat de o cameră de supraveghere, iar imaginile au ajuns în posesia anchetatorilor. Aceştia i-au identificat pe cei cinci despre care Andrei Pop spune că l-au lovit, fiind vorba de trei jandarmi, un poliţist de la Secţia 4 şi un masterand. Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a început urmărirea penală împotriva jandarmului Mihai Berar din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca şi a masterandului Mihai Şimon. "După ce a fost identificat jandarmul, fiind vorba de un militar, dosarul a fost trimis structurii speciale de anchetă din cadrul garnizoanei Cluj-Napoca pentru cercetare sub supravegherea Parchetului Judecătoriei, deoarece era în timpul liber. Dacă era în timpul serviciului, l-ar fi cercetat Parchetul Militar", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Daniel Graur.

Avocata Andreea Pop, cea care reprezintă victima, spune că dosarul s-a întors de la garnizoană la Poliţia Municipiului, unde continuă cercetările şi audierea persoanelor implicate. "Mă tem să nu se tărăgăneze cercetarea având în vedere persoanele implicate. Este revoltător ce s-a întâmplat. Jandarmii şi poliţiştii ar trebui să fie un exemplu şi în afara serviciului şi să aplaneze conflicte, nu să le provoace. Ei au folosit la bătaie pregătirea lor de jandarmi. Cei care ar trebui să ne apere ne bat!", a afirmat avocata. Purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi, Ilie Milici, spune că jandarmul Mihai Berar nu a fost suspendat deoarece această cercetare nu este finalizată.

"Doar atunci când va exista o hotărâre judecătorească de condamnare, jandarmul va fi pus la dispoziţie. Ancheta este încă în desfăşurare şi nu s-a stabilit vinovăţia lui. Este adevărat că la modul general jandarmii trebuie să aibă un comportament exemplar în societate, dar în acest caz particular nu s-a stabilit dacă este vinovat", a precizat Milici. Victima, Andrei Pop, spune că a fost sunată de cei trei jandarmi pentru a se întâlni ca să se înţeleagă. "Mi-au spus că le pare rău. Nu m-am întâlnit cu ei", a precizat Pop, care îşi aminteşte că agresorii erau sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Comenteaza