Jandarmii trimişi să salveze răniţii din avionul prăbuşit în Apuseni nu aveau motorină

Jandarmii trimişi să salveze răniţii din avionul prăbuşit în Apuseni nu aveau motorină
Jandarmii trimişi să-i salveze pe răniţii din avionul prăbuşit în Apuseni nu aveau motorină cu care să ajungă la faţa locului, şi au cerut carburant de la localnici, spun azi moţii care au ajutat la salvarea celor cinci răniţi.

Moţii prezenţi la operaţiunea de salvare a celor cinci răniţi au spus azi la Realitatea TV Cluj că jandarmii nu au putut ajunge la faţa locului din cauză că nu aveau motorină şi cereau carburant din partea localnicilor. "Un băiat de aici le-a dat cinci litri"; a spus unul dintre aceştia.


Pilotul Adrian Iovan şi o studentă şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, studenta de 23 de ani şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de localnici, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici. În zona unde a aterizat forţat avionul a fost trimis şi un elicopter de la SMURD Mureş, însă acesta a fost nevoit să se retragă, din cauza ceţii.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Medicul Radu Zamfir a fost externat pe propria răspundere, marţi după-amiază, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie. Ulterior, medicul a susţinut o conferinţă de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime, a pierdut un motor şi apoi "ne-am recules".

 

Etichete
Comenteaza