Jos pălăria, ISU Cluj! Au coborât din autospecială pentru a ajuta o șoferiță rămasă blocată în trafic

Jos pălăria, ISU Cluj! Au coborât din autospecială pentru a ajuta o șoferiță rămasă blocată în trafic

Pompierii de pe o autospecială, care tocmai se întorceau de la o intervenție, au sărit în ajutorul unei șoferițe care a rămas blocată cu mașina în trafic.

În timp ce se întorceau, joi după-amiază, dintr-o misiune, pompierii au observat un blocaj în trafic, pe strada Aurel Vlaicu. Au oprit pentru a interveni, în caz că cineva s-ar afla în pericol, dar au găsit o doamnă căreia nu-i mai pornea motorul mașinii. Pompierii nu au ezitat și au sărit în ajutorul șoferiței pentru a o ajuta să scoată mașina din trafic.

"16.30 - oră de trafic intens, o autospecială se întoarce de la unul dintre accidentele rutiere, care au solicitat concomitent echipele de intervenție în trei locații diferite.
La întoarcerea spre unitate, pe strada Aurel Vlaicu, una dintre autospeciale a întâlnit o coloană formată în spatele unei mașini oprite în mijlocul drumului.
Dornici să afle dacă cineva se află în pericol, pompierii au găsit o doamnă căreia nu-i mai pornea motorul mașinii sub nici o formă.
Bucuroși că problema nu era atât de gravă pe cât se așteptau, salvatorii au pus mâna și au ajutat-o să împingă mașina din mijlocul drumului, iar traficul a revenit la normal.
Felicitări dragi colegi, solidaritatea și omenia se vede și în gesturile simple pe care le faceți! Suntem mândri de voi!", transmite ISU Cluj

Etichete
Comenteaza