Jurnaliştii decid pentru Kelemen. Reacţia UDMR

Jurnaliştii decid pentru Kelemen. Reacţia UDMR
Aflate într-o perpetuă căutare de senzaţional, mai multe site-uri de ştiri din ţară au dat o veste bombă: pe cine a hotârât Kelemen Hunor să susţină în cel de-al doilea tur de scrutin. Problema e că UDMR-iştii nu ştiau nimic de decizia liderului de partid. Au aflat-o din presă.

 

Potrivit acestora, Kelemen Hunor, candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale din acest an, s-a hotărât, după ce nu a reuşit să se califice în cea de-a doua parte a scrutinului, să sprijine candidatura candidatului PSD, Victor Ponta.

Ştirea apărea fie sub bannerul de "Breaking News", fie sub cel de "Ultima Oră", fie ca "Ştirea Zilei". Pentru un plus de veridicitate, era publicată chiar şi o declaraţie a liderului UDMR, în care acesta îşi afirma explicit opţiunea electorală pentru alegerile din 16 noiembrie.

"După părerea mea, trebuie susținut domnul Ponta, pentru că toată conduita domniei sale de când este prim-ministru, din 2012, a avut o politică echilibrată față de comunitatea maghiară din România. A lăsat secretarii de stat ai UDMR atunci și când Uniunea nu se mai afla la guvernare. Este de o cencepție europeană, este un om în care eu am încredere cunoscându-l mai bine în ultimii doi ani, și cred că poate fi soluția viabilă pentru comunitatea maghiară din România", era declaraţia pe care ar fi făcut-o Kelemen Hunor.

Interesant este că fiecare site, majoritatea dintre ele obscure, de altfel, atribuia declaraţia ca aparţinând unor alte publicaţie, astfel că sunt notate cel puţin trei surse ale articolelor apărute. Din nefericire, încercarea de a găsi sursa iniţială a celor apărute a fost soldată eşecului.

Reprezentanţii UDMR s-au arătat indignaţi de cele apărute, cu atât mai mult cu cât Kelemen Hunor nu ar fi luat încă nicio decizie privitoare la acest aspect. În urma celor apărute, consilierul de presă al partidului a atacat dur autorii articolelor.

"<Jurnalismul> zilelor noastre. Un site, de care n-am auzit niciodată, o <ziaristă>, cu care n-am vorbit niciodată, aruncă bomba. Kelemen Hunor a decis, ştie cu cine ţine în turul doi. O sun pe madam <ziarista> şi o întreb când a făcut acest interviu. Ea recunoaşte că niciodată, dar a scris ce a găsit pe net şi ce a văzut la televizor, dar normal, în articol nu apare nicio referire la nicio sursă, pentru că nu are de unde să ia, că totul e scos din burtă. Şi cam atât, nici nu ştiu dacă mai merită să-mi consum nervii", a afirmat Nagy Debreczeni Hajnal, ]ntr-un mesaj postat pe re'eaua de socializare Facebook.

Comenteaza