La 3 zile după accident, Poliția Cluj informează de ce a fost arestat șoferul care l-a produs
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:27
- Eveniment
- Ascultă știrea

După 3 zile s-a aflat de ce un șofer care a părăsit locul accidentului pe care l-a produs în după-amiaza de duminică, 31 august, pe DN1F E81, în localitatea Baciu, a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins.
Un șofer rupt de beat a fugit duminică de la locul accidentului pe care l-a produs în localitatea Baciu, iar polițiștii l-au ”pescuit” în traficul din Cluj-Napoca, pe strada Donath. La testarea alcoolemiei a rezultat o valoare de 1.19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
”În data de 31 august a.c., în jurul orei 18.00, un conducător auto a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, pe DN1F E81, în localitatea Baciu, iar după producerea accidentului, acesta ar fi părăsit locul faptei.
La scurt timp, autoturismul a fost depistat de un echipaj din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca, pe strada Donath, în urma verificărilor stabilindu-se că la volan se află un bărbat de 35 de ani, din comuna Baciu.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1.19 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
După administrarea probatoriului, pe numele bărbatului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar ulterior în data de 1 septembrie a.c., acesta a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a informat IPJ Cluj în data de 2 septembrie aproape de ora 23:00.