La DSP Cluj nu răspunde nimeni la telefon: "Se termină perioada de izolare şi nu am primit încă decizia oficială"

La DSP Cluj nu răspunde nimeni la telefon: "Se termină perioada de izolare şi nu am primit încă decizia oficială"

În ultimele zile foarte mulţi clujeni s-au infectat cu COVID-19 şi au fost nevoiţi să rămână în izolare. Majoritatea au înţeles ce au de făcut, însă traseul deciziilor oficiale este sugrumat. Oamenii spun că la DSP Cluj nu răspunde nimeni la telefon. 

"Imediat se termină perioada de izolare şi nu am primit încă decizia oficială. Am auzit de la cineva că cei de la DSP Cluj au receptorul ridicat  la acel număr la care sunăm. Altfel nu îmi explic situaţia. Nici măcar nu sună ocupat", a declarat pentru ZIUA de CLUJ o clujeancă infectată care s-a izolat după ce a aflat că e infectată.

Aceasta ne-a spus cum toată familia a ajuns pozitivă după ce fiica mai mică, nevaccinată, a avut trei colegi de clasă infectaţi, inclusiv învăţătoarea. Aşa au ajuns cu toţii, pe rând pozitivi, şi soţul, şi băiatul mai mare, care erau cu toţii vaccinaţi. Însă povestea cu DSP-ul e un chin, deoarece nimeni nu îi bagă în seamă, a adăugat aceasta. 

"Să ştiţi că e foarte contagioasă tulpina aceasta (n.red. - Omicron). La scoală nu mai sunt băncile ca pe vremea noastră. Sunt bănci pentru un singur elev, copiii stau cu mască la ore tot timpul, dar uite că fiica mea tot s-a infectat deşi doar trei au ieşit pozitivi. Deşi am avut simptome testele au ieşit iniţial de două ori negative. Abia al treilea test a fost pozitiv. Dar noi am stat în izolare pentru că ne aşteptam să se pozitiveze, chiar dacă noi eram vaccinaţi", a adăugat pentru ZIUA de CLUJ clujeanca.   

Prefectul județului Cluj, Szilárd Tasnádi, a explicat de ce situația de la DSP Cluj justifică nemulțumirile clujenilor cărora nu li se răspunde la telefon în callcenter-ul Direcției de Sănătate Publică. „Într-adevăr, nu cred că nu se răspunde, mai degrabă sună ocupat. Eu am fost în callcenter și știu ce înseamnă să sune telefoanele non-stop. Sunt peste 10.000 de persoane în așteptare care își așteaptă deciziile.

Numărul celor pozitivi și să nu mai vorbim de contacții direcți ai acestora depășește cu mult personalul cu care este înzestrată Direcția de Sănătate Publică, pentru că 85% sunt voluntari, militari, medici rezidenți sau studenți la UMF și cei care vin zilnic sau nu, nu au un raport de muncă, astăzi poate vin să stea 3-4 ore, dar mâine poate nu au chef. Nu au o continuitate nici din prisma personalului, ci se luptă cu ce au.

Toate persoanele vor primi acele decizii și mailuri, chiar aseară am vorbit cu domnul director, în jurul orei 23, și el încă făcea anchete epidemiologice și răspundea la mailuri. A zis la un moment dat că i s-a blocat căsuța de mail, este o realitate că sunt multe persoane care așteaptă, dar și angajatorii trebuie să fie înțelegători în situația de față pentru că și ei au la dispoziție 30 de zile pentru decontarea acelor bani”, a declarat Tasnadi pentru Clujul Politic.

Tasnádi István Szilárd, prefectul județului Cluj, a anunțat că, începând de sâmbătă, eliberarea certificatelor de concediu medical pentru persoanele confirmate pozitiv la infecția cu virusul Sars-CoV-2 va fi mult mai simplă. Așadar, medicul de familie va trebui să emită certificatul de concediu medical în baza unui test pozitiv, fără a mai aștepta decizia de izolare emisă de Direcția de Sănătate Publică.

Citeşte şi: Prefectul Clujului: „S-a simplificat eliberarea certificatelor de concediu medical pentru cei depistați pozitiv la COVID”

Comenteaza