La înmormântare, ca la nuntă. Un preot introduce plicurile cu bani în locul coroanelor de flori VIDEO

La înmormântare, ca la nuntă. Un preot introduce plicurile cu bani în locul coroanelor de flori VIDEO
Un preot clujean vrea să schimbe un obicei vechi de sute de ani: în loc de coroane cu flori, familia decedatului să primească plicuri cu bani, ca la nuntă, dar şi mesaje de condoleanţe. Părintele Ioan Roman crede că banii daţi pe coroane sunt practic aruncaţi pe fereastră. Reforma înmormântărilor a fost deja aprobată de Adunarea Parohială din cartierul clujean Someşeni.

Preotul Ioan Roman spune că a iniţiat această măsură pentru a veni în sprijinul familiei celui răposat. Ioan Roman afirmă că în majoritatea cazurilor familia decedatului nici nu ştie cine oferă aceste coroane de flori. În unele situaţii oamenii aduceau şi peste 100 de coroane pe care nici nu le mai duceau la cimitir, ci pur şi simplu le lăsau la biserică. De aceea preotul propune o metodă mai pragmatică.

"Practic sunt nişte bani aruncaţi şi atunci mi-a venit ideea ca să hotărâm ca familia cei apropiaţi familiei să aducă câteva coroane. Iar pe ceilalţi i-am îndemnat ca să aducă un plic în care să scrie câteva cuvinte de condoleanţe şi vor pune contravaloarea coroanei", spune preotul paroh din Someşeni, Ioan Roman.

Cei mai mulţi credincioşi ortodocşi din parohie sunt de acord cu iniţiativa preotului. Vezi în materialul video ce spun acşetia.

Noua metodă a început deja să fie practicată la înmormântările din cartierul Someşeni.

Reporter: Claudia Romitan
Imagine: Răzvan Ţupa

Comenteaza