Lege împotriva comunității LGBTQ, similar cu cel din Ungaria, depus de un deputat UDMR

Lege împotriva comunității LGBTQ, similar cu cel din Ungaria, depus de un deputat UDMR
| Foto: foto mediafax.com

Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a anunțat într-o conferință de presă desfășurată joi la Oradea, că susține inițiativa guvernului de la Budapesta de a organiza un referendum pe tema controversatei sale legi împotriva comunității LGBTQ. 

De asemenea, István Csomortányi, președintele PPMT, a declarat că odată cu începutul noii sesiuni a Parlamentului României, în septembrie, partidul pe care îl conduce va iniția, prin propriul reprezentant în legislativul de la București, deputatul Zakarias Zoltan de la UDMR, un proiect legislativ intitulat ”pentru protecția copiilor” similar cu cel din Ungaria, care a atras critici vehemente din partea mai multor state și lideri politici ai UE, notează publicația Kronika Online.

„Este important ca cetățenii maghiari de peste graniță să își exprime cât mai multe opinii cu privire la problemele referendumului inițiat de guvernul maghiar, exprimând astfel unitatea națiunii maghiare. Este destul de clar ce trebuie făcut, iar după consultarea cu János Mezei, președintele Partidului Civic Maghiar (partid care face parte din Alianța maghiarilor din Transilvania), este clar că atât PPMT, cât și Partidul Civic Maghiar (PCM) susțin valorile tradiționale și îi încurajează pe toți cetățenii maghiari să participe la referendum și să susțină protecția familiilor și copiilor”, a declarat István Csomortányi, care mai este și co-președintele Alianței Maghiare din Transilvania. 

Acesta a mai subliniat că „este util ca Ungaria să demonstreze direct voința oamenilor în legătură cu Legea privind protecția copilului, deoarece acest lucru a provocat isteria unor cercuri occidentale”. Totodată, István Csomortányi a transmis că legea „varsă apă limpede în pahar în legătură cu propaganda LGBTQ din șocli și mass-media adresată copiilor”.

„Ar fi utilă implementarea unei legislații similare care protejează copiii de propaganda sexuală în întreaga Europă Centrală și de Est, nu numai în țări precum Ungaria și Polonia” a declarat politicianul orădean în conferința de presă. 

Etichete
Comenteaza