Legea carantinei a intrat în vigoare. Guvernul explică în ce condiții pot fi carantinate sau izolate persoanele suspecte sau bolnave

Legea carantinei a intrat în vigoare. Guvernul explică în ce condiții pot fi carantinate sau izolate persoanele suspecte sau bolnave

Măsura carantinării se impune în cazul persoanelor care au intrat în contact direct cu persoanele infectate şi este dispusă pentru fiecare persoană individual prin decizie a Direcţiei de Sănătate Publică competentă teritorial, iar pentru situaţii deosebite poate fi analizată măsura suspendării temporare a aceste măsuri, prevede Hotârârea de Guvern adoptată după ce Legea privind carantina şi izolarea a intrat în vigoare.Documentul prevede că se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din ţările/zonele de risc epidemiologic ridicat stabilite pe baza criteriului conform căruia rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori, este mai mare ca cea înregistrată în România, în perioada similară.

Hotărârea de Guvern include şi stiuaţiile exceptate  de la măsura carantinei, în cazul în care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecţie împotriva COVID19.
 
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că se instituie măsura carantinării pentru persoanele care vin din ţări care au mai multe cazuri noi de îmbolnăvire cu Covid-19 în ultimele 14 zile raportat la 100.000 de locuitori, aceasta listă fiind actualizată săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, sunt exceptate de la măsura carantinării în momentul intrării în România mai multe categorii de persoane, printre care şoferii autovehiculelor de marfă sau transport persoane, piloţii de aeronave, mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar, navigatorii, europarlamentar, lucrători transfrontalieri.
 
Raed Arafat a prezentat în şedinţa de Guvern hotărârea adoptată de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
 
Astfel, începând din data de 21 iulie se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din ţările sau zonele de risc epidemiologic ridicat, iar criteriul pe baza căruia sunt acestea stabilite este reprezentat de rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori, care trebuie să fie mai mare ca cea înregistrată în România, în perioada similară.
 
Raed Arafat a menţionat că pe baza acestui criteriu Institutul Naţional de Sănătate Publică întocmeşte lista ţărilor sau zonelor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din acestea, iar aceasta este revizuită săptămânal şi publicată pe site-ul www.insp.gov.ro.
 
Şeful DSU a precizat că sunt exceptate de la măsura carantinei mai multe categorii de persoane, în cazul în care acestea nu prezintă simptome asociate Covid-19.
 
Este vorba de persoanele care vin în România din zonele sau ţările aflate pe lista întocmită de INSP şi care ar trebui să fie carantinate, dar care, înaintea sosirii în România au petrecut o perioadă consecutivă de minimum 14 zile într-una sau mai multe zone sau ţări pentru care nu este instituită această măsură.
 
De asemenea, sunt exceptaţi de la măsura carantinării la intrarea în ţară conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;  conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de nouă locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului; membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparţinând instituţiilor internaţionale şi sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi reprezentanţi ai României în organisme şi organizaţii internaţionale la care statul român este parte; piloţii de aeronave şi personalul navigant; mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar.
 
Totodată, conform HG,  nu intră în carantină la întoarcerea în România personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri.
 
Raed Arafat a menţionat că măsura carantinării nu se aplică nici pentru lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi; pentru angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional; reprezentanţii companiilor străine care au filiale/ sucursale/reprezentanţe sau agenţii pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional.
 
Mai sunt exceptate de la măsura carantinării persoanele care intră în România pentru activităţi de utilizare, instalare, punere în funcţiune, mentenanţă, service al echipamentelor şi tehnicii din domeniile medical, ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, transporturi, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi profesionale specifice în domeniile menţionate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum şi inspectorii organismelor internaţionale; membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora; angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională care se întorc în România din misiuni executate în afara ţării; elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care au de susţinut examene de admitere sau pentru finalizarea studiilor, care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/ organizarea începerii studiilor; membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii.
 
Arafat a mai spus că se instituie măsura carantinării persoanelor care au intrat în contact direct cu persoanele infectate, iar pentru situaţii deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naştere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenţii/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (de exemplu, afecţiuni oncologice, insuficienţă renală cronică - în program de hemodializă),preschimbare documente de identitate, părăsirea ţării ş.a., poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină. 
 

Comenteaza