Legile justiţiei | Comisia a reluat dezbaterile. Predoiu: Am primit amendamente UNJR care „evaporă” competenţa DNA

Legile justiţiei | Comisia a reluat dezbaterile. Predoiu: Am primit amendamente UNJR care „evaporă” competenţa DNA
Comisia specială pentru pentru legile Justiţiei a reluat joi dezbaterile pe marginea proiectului de modificare a Legii de organizare judiciară, în condiţiile în care PSD şi-a schimbat punctul de vedere asupra Statutului magistraţilor, adoptat de comisie săptămâna trecută.

Deputatul PNL Cătălin Predoiu a precizat, joi, că a primit miercuri noaptea o serie de amendamente ale UNJR la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară prin care se „evaporă" competenţa DNA în cazul în care în fapte de corupţie ar fi implicaţi magistraţi.

„Aseară (miercuri, n.r.) la ora 12.30 o parte dintre membrii Comisiei am primit pe mail o serie de amendamente propuse de UNJR privind înfiinţarea unei secţii speciale de anchetă a magistraţilor în cadrul Parchetului General. Potrivit acestor amendamente, competenţa DNA în cazul în care în fapte de corupţie sunt implicaţi magistraţi este evaporată. Este o lovitură care se încearcă la adresa competenţei DNA", a spus Predoiu.

El a arătat că PNL se va opune acestei iniţiative şi va cere ca la şedinţa Comisiei speciale privind legile justiţiei în care se dezbat aceste amendamente să fie prezenţi toţi reprezentanţii sistemului judiciar

„E inadmisibil ca la 12.30 noaptea să primim amendamente care nu au fost comunicate, nu au fost dezbătute. Nu e o premisă foarte bună pentru această dezbatere", a spus Predoiu.

 

Comenteaza