Leonard Doroftei, audiat în dosarul "Gala Bute”

Leonard Doroftei, audiat în dosarul
Leonard Doroftei a fost adus cu mandat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat ca martor în dosarul "Gala Bute". Fostul boxer a mai fost audiat ca martor în acelaşi dosar, la DNA, în urmă cu doi ani.

"Nu am mai avut niciodată escortă. Nu ştiu despre ce este vorba, acum am primit citaţia", a declarat Leonard Doroftei când a ajuns la sediul instanţei supreme, relatează Mediafax.

Leonard Doroftei a mai fost citat de două ori, însă nu s-a prezentat, motiv pentru care, la termenul din cinci octombrie, judecătorii au dispus ca "Moşu'" Doroftei să fie adus la instanţă în baza unui mandat de aducere, pe motiv că nu a fost prezent pentru a da declaraţii.

Fostul boxer a sosit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde a intrat, însoţit de un avocat, pentru a da declaraţii în calitate de martor în dosarul în care au fost trimişi în judecată Elena Udrea, fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroag, procurorii acuzându-i de luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Dosarul "Gala Bute" a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015.

Comenteaza