Licitaţia pentru Sala Polivalentă, anulată de Tribunalul Cluj. Lucrările vor fi sistate VIDEO

Licitaţia pentru Sala Polivalentă, anulată de Tribunalul Cluj. Lucrările vor fi sistate VIDEO
ACI Cluj a câştigat procesul de la Tribunalul Cluj prin care a contestat licitaţia organizată de Primăria Cluj-Napoca în 2010, prin care instanţa atribuia lucrările pentru Sala Polivalentă companiilor CON A, Plan 3 I Ro, Intersport, Nisal şi Dico Ţigănaş. Sentinţa este atacabilă cu recurs în termen de cinci zile.

Sentinţa a fost pronunţată astăzi, când instanţa a dispus admiterea contestaţiei formulate de ACI, SC Grup 4 Instalaţii, Trustul de Instalaţii Montaj Construcţii, Bogart Construct şi Das Engineering. În consecinţă, s-a dispus şi anularea rezultatului licitaţiei din noiembrie 2010, iar oferta câştigărorului a fost declarată neconformă.

Primăria Cluj-Napoca este obligată să reanalizeze şi să reevalueze ofertele depuse la licitaţie. Totodată, consorţiul care a câştigat licitaţia, este obligat, în solidar cu Primăria Cluj-Napoca, în calitate de autoritate contractantă, la plata sumei de 181.788 de lei, cheltuieli de judecată, către reclamant.

Procedura de licitaţie pentru atribuirea acestui contract a fost atacată de ACI imediat după adjudecarea contractului de către CON-A. ACI considera că preţul ofertat de CON-A ar fi fost unul nejustificat de mic. Primăria a semnat însă contractul de execuţie cu CON-A, iar lucrările au demarat deja.

"Aşteptăm motivaţia instanţei. Ni s-a adus la cunoştinţă minuta, vom vedea care sunt motivele şi vom lua decizia dacă vom contesta sau reevaluăm oferta", spune viceprimarul Laszlo Attila la emisiunea "Realitatea urbanistică", moderată de Titus Crăciun pe Realitaea FM Cluj. "E cert că vom sista lucrările", a adăugat el.

Se poate ajunge la demolarea actualei structuri construite? "Nu prea văd rostul unei demolări, ar fi inutil", spune Laszlo.

Vezi aici detalii despre proces

Vezi mai jos declaraţia lui Laszlo Attila pentru ziuadecj.ro.

Comenteaza