Lider de sindicat din poliţie: “A ajuns cuţitul la os!”

Lider de sindicat din poliţie: “A ajuns cuţitul la os!”
Liderii din Cluj ai celor două sindicate de poliţişti spun că tăierile de 550 de lei le afectează grav situaţia materială şi ameninţă cu “cel mai mare protest” în cazul în care nu-şi vor recupera banii în cel de-al treilea trimestru.

Printr-un ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, oamenii legii primesc mai puţini bani în luna iunie, ca urmare a reducerii normei de hrană cu 550 de lei. Ministrul a declarat ieri că poliţiştii îşi vor primi salariile integrale începând cu luna iulie. De asemenea, Igaş a menţionat că diminuarea normei de hrană a poliţiştilor se aplică numai pe luna iunie şi că diferenţa se va recupera în cel de-al treilea trimestru. Liderii de sindicat din poliţie ameninţă cu proteste. "Ministrul Igaş nu ne-a chemat la dialog social, dând dovadă de lipsă totală de transparenţă. Dacă nu vom primi banii în al treilea trimestru, începem cel mai mare protest! A ajuns cuţitul la os!", a spus Constantin Mandache, liderul filialei Cluj a Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie. Acesta a precizat că, în urma tăierii normei de hrană, un agent tânăr va primi în mână 800 de lei.

"I-am invitat pe liderii de sindicat la decenţă, căci nu fac decât să dezinformeze", a spus, ieri, ministrul Traian Igaş. În replică, liderul din Cluj al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dorel Frenţ, susţine că situaţia poliţiştilor este gravă. "Suntem decenţi: noi informăm. Ministrul vrea să dea afară oameni fără salarii compensatorii. Nu avem dreptul nici la indemnizaţie de şomaj, nu putem lucra altceva în paralel. Nu putem sta şase luni în program de reconversie profesională, căci avem de plătit rate la bănci pentru locuinţe. Când am făcut şcoala şi ne-am angajat în poliţie, am crezut că este o meserie de bază, sigură!", a declarat Frenţ.

 

Comenteaza