Lista participanţilor la funeraliile Regelui Mihai. Familii regale din toată Europa

Lista participanţilor la funeraliile Regelui Mihai. Familii regale din toată Europa
Casa Regală a României prezintă lista participanţilor la funeraliile Regelui Mihai, precizând că vor fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia.

De asemenea, potrivit Casei Regale, vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria şi Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg şi Familia Princiară de Ligne. Regele Simeon al II-lea al Bulgariei şi Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei au ajuns, joi, la Bucureşti, pentru funeraliile regelui Mihai I, au declarat surse oficiale. Simeon al II-lea al Bulgariei de Casa de Saxa-Coburg şi Gotha a fost între 1943-1946 rege al Bulgariei, iar între 2001-2005 prim-ministru al Bulgariei.

Vor fi prezenţi:

Majestatea Sa Regele Carl XIV Gustaf al Suediei

Majestatea Sa Regina Silvia a Suediei

Alteţa Sa Regală Marele Duce de Luxemburg

Majestatea Sa Regele Juan Carlos I al Spaniei

Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei

Alteţa Sa Regală Principele de Wales

Majestatea Sa Regele Simeon al II-lea al bulgarilor

Majestatea Sa Regina Anne-Marie a elenilor

Alteţa Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei

Alteţa Sa Regală Principesa Astrid a Belgiei

Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei

Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Alexandru II al Serbiei

Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Ecaterina a Serbiei

Alteţa Sa Regală Ducele de Braganza

Alteţa Sa Imperială şi Regală Principele Georg al Prusiei

Alteţa Sa Imperială şi RegalăArhiducele Karl al Austriei

Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă Maria a Rusiei

Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor Leka II al albanezilor

Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Elia a albanezilor

Excelenţa Sa Şeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein

Alteţa Sa Regală Principesa Rym a Iordaniei

Alteţa Sa Regală Marele Duce de Baden

Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă de Baden

Alteţa Sa Regală Principesa Irina a Greciei

Alteţa Sa Regală Ducele de Vendome

Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic al Austriei

Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Emmanuella a Austriei

Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei

Baronul Hanns von Holzhausen

Baroana Alexandra von Holzhausen, doamna FerchAlteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Georg al Austriei

Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Martin al Austriei

Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Katharina a Austriei

Alteţa Sa Regală Principele Emmanuel Philibert de Savoia

Alteţa Sa Regală Principele Nikolaos al Greciei

Alteţa Sa Regală Principele Eberhard de Wurttemberg

ASR Principesa Chantal a Franţei

Baronul Francois Xavier de Sambucy de Sorgue

Alteţa Sa Principesa Anne de Ligne

Cavalerul Charles de Fabribeckers

Principesa Tatiana Radzivill, doamna Fruchaud

Dr. John Fruchaud.

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai este depus la Palatul Regal din Bucureşti, sâmbătă fiind programată înmormântarea, la Curtea de Argeş.

Zilele de 14,15 şi 16 decembrie au fost declarate de către Guvern ca zile de doliu naţional în memoria Regelui Mihai, şef al statului român între anii 1927-1930 şi 1940-1947. Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber.

La ora 11.15, sicriul va fi aşezat în maşina mortuară. De la ora 11.25 la ora 12.15, cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal - Calea Victoriei - Splaiul Independenţei - Piaţa Unirii - Intrarea pe Dealul Mitropoliei.

De la ora 12.30 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul şi presa nu vor avea acces în catedrală.

Între ora 14.00 şi ora 18.20, cortegiul funebru se va deplasa la Curtea de Argeş, pe ruta Piaţa Unirii-Piaţa Universităţii -Piaţa Romană-Arcul de Triumf, -Chitila -Titu -Găeşti -Topoloveni -Piteşti -Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 18.45, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeş. Ceremonia va fi privată, în prezenţa Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine prezenţi la eveniment. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeş. Presa va avea acces în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş.

Prezenţa presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Totodată, Familia Regală anunţă mare doliu pentru 40 zile şi doliu timp de trei luni. Marele doliu şi doliul se referă la prezenţa publică a membrilor Familiei Regale. Cărţi de condoleanţe sunt deschise, începând de miercuri, la Castelul Peleş, la Palatul Regal şi la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Mesaje de condoleanţe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje, mai precizează Casa Regală.

 

Comenteaza