Localurile din Cluj, amendate cu 164.000 de lei. Principalele nereguli depistate

Localurile din Cluj, amendate cu 164.000 de lei. Principalele nereguli depistate
Controalele în cluburi, baruri, discoteci și săli de cinematograf şi spectacole demarate în urma tragediei din clubul bucureştean Colectiv se lasă cu amenzi usturătoare pentru cei prinşi pe picior greşit.

Pe parcursul săptămânii trecute, atât pe timpul programului de zi, cât și pe timp de noapte, 12 inspectori de prevenire ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj au controlat inopinat 62 de astfel de obiective.

În cursul acestor acțiuni s-au depistat 72 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, în urma cărora au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care șase avertismente și 29 de amenzi, în cuantum de 164000 lei.

"Principalele deficienţe se referă la deficiențe privind existența și funcționalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, nereguli din punctul de vedere al prevenirii situațiilor de urgență, având caracter tehnic, identificate în obiectiv, neasigurarea condițiilor de intervenție pentru stingerea unui eventual incendiu de către personalul instruit de pe locul de muncă", au precizat reprezentanţii ISU Cluj.

De asemenea, pe timpul controalelor au fost depistate obiective care nu desfășurau program cu public potrivit domeniului de activitate. Totodată, în acest interval de timp au fost monitorizate cluburile din centrul istoric, fiind vizată capacitatea maximă de utilizatori ai acestora.

Conducerea ISU Cluj precizează că volumul documentațiilor depuse în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu a crescut de cinci ori, fapt ce influențează timpul de eliberare a acestora. De asemenea, a fost înregistrată o creștere semnificativă a petițiilor cetățenilor referitoare la încălcarea unor prevederi legale în domeniul situațiilor de urgență.

De la începutul acțiunii, demarată în 5 noiembrie, au fost efectuate 87 de controale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru desfășurarea cărora inspectorii de prevenire au fost sprijiniți de reprezentanți ai poliției naționale, jandarmeriei și poliției locale.

Comenteaza