Loredana, în concert la TIFF Official Party

Loredana, în concert la TIFF Official Party
Un moment aparte în programul Festivalului International de Film Transilvania din acest an, va fi TIFF Official Party în Form Space, pe 9 iunie. Loredana va concerta la Cluj într-un tribut adus regretatului compozitor Adrian Enescu, la mai putin de un an de la disparitia sa.

Loredana Groza va fi la Cluj, unde va concerta, pe 9 iunie, de la ora 23:00, la TIFF Official Party în Form Space, într-un tribut adus regretatului compozitor Adrian Enescu, la mai puțin de un an de la dispariția sa.

Bună seara, iubito, O inimă de 16 ani sau Un buchet de trandafiri sunt câteva dintre melodiile care i-au adus succesul, toate fiind semnate de Adrian Enescu. Acesta i-a remarcat vocea pe când avea doar 16 ani, compunându-i în 1987 primul album, Bună seara, iubito, unul de referință în muzica pop autohtonă, vândut în peste 1,5 milioane de exemplare. A urmat albumul Un buchet de trandafiri (1989), iar împreună au colaborat la Diva Inamorata (2001). 

Adrian Enescu și-a dedicat mai bine de 40 de ani muzicii, iar de numele său se leagă peste 65 de filme. În 2013, TIFF i-a oferit Premiul întreaga carieră, iar în 2017, muzica lui se întoarce la Cluj în interpretarea celei care îi datorează cel mai răsunător debut de pe scena muzicii românești.

În cadrul petrecerii oficiale TIFF, după concert, publicul va putea socializa și petrece cu invitați ai festivalului.

Printre evenimentele muzicale de neratat se află și concertul susținut de Thierry Escaich vineri, 9 iunie, la ora 21.30, la orga Bisericii Romano-Catolice ,,Sfânta Treime''. Unul dintre cei mai importanți muzicieni francezi ai generației sale și desemnat de patru ori Cel mai bun compozitor al anului în cadrul competiției Victoires de la Musique, el va improviza live la orga bisericii, însoțind muzical proiecția capodoperei lui Fritz Lang, Moartea obosită/ Der Müde Tod.

Comenteaza