Lucrările la drumul Gherla-Ţaga-Cămăraşu pornesc după ce păsările protejate de lege depun ouă VIDEO

Lucrările la drumul Gherla-Ţaga-Cămăraşu pornesc după ce păsările protejate de lege depun ouă VIDEO
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a semnat astăzi autorizaţia de construcţie pentru executarea lucrărilor de modernizare a Drumului Judeţean 109 C Gherla-Ţaga-Cămăraşu. Conform CJ, lucrările vor demara după ce păsările protejate de lege care cuibăresc în zonă vor depune ouăle.

Lucrările urmează să demareze în câteva zile, durata de execuţie fiind de 24 de luni, potrivit unui comunicat al CJ Cluj.

"Odată cu semnarea autorizaţiei de construire, modernizarea acestui drum judeţean a intrat în linie dreaptă. Din fericire, am primit acordul responsabililor de mediu şi, în consecinţă, vom ţine cont de recomandările făcute, în sensul în care, pe anumite porţiuni aflate în vecinătatea zonelor protejate, se va lucra după perioada de depunere a ouălor de către păsările care cuibăresc aici (care sunt specii protejate de lege, n.red.). Important este că, după ani de aşteptări şi amânări, drumul care leagă Gherla de Cămăraşu şi care tranzitează nu mai puţin de cinci comune, va fi modernizat", a precizat preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu. Pentru declaraţia video, click pe fotografie

Uioreanu a specificat că aşteaptă ca în zilele următoare să sosească şi alte cereri de autorizare, şi pentru alte drumuri incluse în proiecte de modernizare şi reabilitare.

Drumul judeţean Gherla-Ţaga-Cămăraşu face parte din lotul ce a fost atribuit firmei Kiat. Şoseaua are o lungime de 39 de km, valoarea de execuţie a lucrărilor fiind de 23.102.847,88 lei.

 

Comenteaza