Ludovic Orban şi Eugen Tomac discută posibilitatea formării unei majorităţi în Parlament

Ludovic Orban şi Eugen Tomac discută posibilitatea formării unei majorităţi în Parlament
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, va avea luni o întâlnire cu preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac pentru a discuta posibilitatea formării unei majorităţi în Parlament care ar putea susţine un premier de dreapta.

Surse parlamentare au declarat, luni, că liderul PNL Ludovic Orban va avea o întâlnire cu preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac, înainte de sedinţa Biroului Executiv al liberalilor, anunţată pentru ora 12:00, pentru a vedea în ce măsură partidele de dreapta ar putea forma o majoritate parlamentară pentru a merge la consultările de Cotroceni cu o propunere de premier.

Ludovic Orban a declarat, joi, că va purta discuţii inclusiv cu ALDE pentru a încerca să formeze o majoritate parlamentară care să scoată PSD de la guvernare.

Preşedintele PMP Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că preşedintele Klaus Iohannis "ştie să facă socotelile" şi că în situaţia de faţă mandatul de prim-ministru trebuie dat liberalilor.

 

Comenteaza